Cătălin Predoiu, după ce Gabriela Scutea și Giorgiana Hosu au primit aviz negativ din partea CSM: ”Nu sunt dezamăgit, nu este o surpriză pentru mine”
Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, a avut o primă reacție după ce Gabriel Scutea și Giorgiana Hosu au primit aviz negativ, marți, din partea secției pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii pentru funcțiile de procuror general și procuror-șef al DIICOT.
”Nu sunt dezamăgit, nu este o surpriză pentru mine. Vreau doar să precizez că există un întreg ansamblu de date care trebuie luate în calcul, care nu țin doar de prestația în fața comisiei. Cred că asta explică diferența între poziția ministerului și poziția CSM. Se pare că aici, la Consiliu, lucrurile au stat invers, excesul de emotivitate al unora dintre candidați a contat în rezultat”, a declarat Cătălin Predoiu, potrivit Știripesurse.ro.
Giorgiana Hosu, propusă pentru funcția de procuror-şef al DIICOT, și Gabriela Scutea, propusă pentru postul de procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, au primit, marți, aviz negativ, din partea secției pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, potrivit unui comunicat de presă al instituției.
Pe de altă parte, Crin Bologa, propus de ministrul Justiției pentru funcția de șef al DNA, a primit aviz pozitiv. (Detalii AICI)