Șeful DNA cere revocarea din funcție a procurorilor implicați în scandalul înregistrărilor de la DNA Oradea

Publicat: 28 01. 2019, 20:45

Șeful interimar al DNA, procurorul Cătălin Nistor, solicită revocarea din funcție a procurorilor Ciprian Man şi Cristian Marius Ardelean, de la DNA Oradea. Totul, după scandalul apariției în spațiul public a unor înregistrări în care mai mulți procurori discutau despre „liniștirea” unor judecători.

Solicitarea lui Cătălin Nistor a fost introdusă pe ordinea de zi a ședinței de miercuri, 30 ianuarie, a secției pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), potrivit Știripesurse.ro.

Astfel, la ultimul punct al ordinii de zi a ședinței figurează: ”1. Solicitarea procurorului şef adjunct al Direcţiei Naţionale Anticorupţie de avizare a revocării domnului MAN CIPRIAN FLORENTIN, din funcţia de procuror la Direcţia Naţională Anticorupţie.

2. Solicitarea procurorului şef adjunct al Direcţiei Naţionale Anticorupţie de avizare a revocării domnului ARDELEAN CRISTIAN MARIUS, din funcţia de procuror la Direcţia Naţională Anticorupţie”.

Un dosar penal a fost deschis de Secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie după apariția înregistrărilor controversate de la DNA Oradea.

Mai mulți procurori care ar fi implicați în acest caz au fost audiați.