Cătălin Drulă, ministrul USR-PLUS al Transporturilor, a anunțat, luni, că începe ridicarea platformei de lucru la Podul suspendat de la Brăila. Tot procesul va dura două luni și jumătate. Cablurile cântăresc împreună nu mai puțin de 6.700 de tone. Construcţia drumurilor de legătură a început deja pentru primii şapte kilometri şi, în perioada următoare, va fi şantier deschis pentru toată lungimea de 23 de kilometri.
Proiectul e realizat de asocierea a două firme, una din Italia şi cealaltă din Japonia. Potrivit contractului, lucrările ar trebui finalizate în 2023. Până acum s-a finalizat ridicarea celor două picioare de pod la înălțimea de 192 de metri.
Pentru acest obiectiv au fost alocate fonduri nerambursabile de circa 363 de milioane de euro din Fondul European de Dezvoltare Regională.
„Un început bun de săptămână pe infrastructură.
Începe ridicarea platformei de lucru la Podul suspendat de la Brăila.
Este un pas important pentru proiect – cu ajutorul acestei platforme sau ”catwalk”, în termeni tehnici, se vor trage cele două cabluri de oțel peste pod, care vor susține tablierul.
Ridicarea totală a platformei de lucru se finalizează în 2 luni și jumătate, dar lansarea efectivă a cablurilor merge în paralel cu acest proces și începe la vară.
Cablurile cântăresc împreună nu mai puțin de 6.700 de tone, iar fiecare dintre ele are o lungime de 2 km.
Construcția drumurilor de legătură a început deja pentru primii 7 km și în perioada imediat următoare vom avea șantier deschis pentru toată lungimea acestora (23 km).
Podul de la Brăila va avea o deschidere centrală de 1120 de m și o lungime totală de 2 km”, a scris ministrul Cătălin Drulă, pe Facebook.