Catacombele Sibiului pot fi vizitate acum de către turiști. Cât trebuie să plătească o persoană

Publicat: 25 10. 2024, 17:48
Actualizat: 25 10. 2024, 17:53
Sursa foto: Pixabay

Galeriile subterane ale Bisericii Ursulinelor, din Sibiu, au fost deschise publicului. Pentru un tur ghidat, o persoană trebuie să plătească prețul de 25 de lei, cu posibilitatea de a vedea în jur de 200 de cripte. O parte dintre ele au fost vandalizate și acum, lasă la vedere coșciugele sau bucță din hainele persoanelor decedate, potrivit Știrile ProTv.

Spaţiile Mănăstirii Ursulinelor au fost redeschise cu ocazia Festivalului Internaţional de Artă Contemporană de la Sibiu – SCAF, iar grupurile pentru turul ghidat se formează la orele 12.00, 15.00 sau 17.00.

Catacombele adăpostesc mormintele maicilor şi ale slujitorilor fostei mănăstiri, iar persoanele dornice le vor vizita cu ajutorul luminii unei lanterne, întrucât galeriile sunt scufundate în întuneric. Galeriile subterane sunt construite în stilul Gotic târziu şi al Barocului, la fel ca Biserica Ursulinelor. Chiar deasupra portalului principal al Bisericii este statuia Sfintei Ursula, îmbrăcată într-o rochie albă.

O parte dintre cripte au fost vandalizate

În ultimii 30 de ani, o parte dintre cripte au suferit în urma actelor de vandalism. În genral, cele placate cu marmură au fost ținta profanatorilor, în căutare de bunuri valoroase.

Fiecărei cripte îi este alocat un număr, pictat deasupra, în funcție de care pot fi găsite informații și documente ale persoanei decedate în arhivele parohiale. De asemenea, registre sunt expuse la parter.

Catacombele folosite ca refugiu aerian

În anii celui de-al Doilea Război Mondial, catacombele au servit şi drept refugiu antiaerian.

În 1969, au avut loc ultimele lucrări de restaurare, iar în 2004 atât Biserica, cât şi clădirea fostului Liceu Pedagogic au fost declarate monumente istorice. În prezent, ambele clădiri se află în patrimoniul Arhiepiscopiei Romano-Catolice din Alba Iulia.