Cât se cheltuie în lume pentru masa de Crăciun / Pe ce loc se află România
Crăciunul se apropie cu pași repezi, așa că românii au început să ia cu asalt magazinele pentru a face ultimele cumpărături și pentru a fi siguri că nu le va lipsi nimic de pe masa de sărbători.
Când vine vorba de investiții culinare pentru Crăciun, astfel încât masa să fie una cât mai bogată și cât mai diversificată, familiile din Germania sunt cele care vor scoate cei mai mulți bani din buzunar, potrivit unui studiu realizat de rețeaua socială de investiții eToro în 12 țări de pe trei continente.
eToro a analizat prețurile din supermarketurile locale ale bucătăriei tradiționale de Crăciun și a putut concluziona astfel care sunt țările din lume unde se cheltuie cel mai mult pentru masa de Crăciun.
Cât se cheltuie în lume pentru masa de Crăciun. Germania e prima în TOP
Potrivit studiului realizat de eToro, Germania este țara care investește cel mai mult în mâncarea tradițională de Crăciun.
Așadar, friptura de gâscă și garnitura, inclusiv șunca, merele și ceapa, costă 66,70 de euro pentru a hrăni o familie de patru persoane, căci doar 3 kg de piept de gâscă valorează aproape 57 de euro.
În ceea ce îi privește pe români, a căror masă tradițională este formată din sarmale cu mămăligă, la care se adaugă cozonac, valoarea este în jurul a 26 de euro, țara noastră clasându-se pe locul 12 în ierarhie.
„Familiile din întreaga lume resimt cu toții impactul prețurilor la alimente, care au crescut cu mult peste inflația deja ridicată din acest an, iar studiul nostru global demonstrează efectul pe care acest lucru îl va avea asupra cinei de Crăciun.
Datele privind prețurile arată, de asemenea, că multe dintre presiunile inflaționiste sunt locale, existând diferențe mari de costuri între țări, unele dintre ele fiind chiar învecinate. Un lucru cert este că mâncărurile tradiționale din carne de pasăre – fie că este vorba de gâscă sau curcan – cresc costul cinei de Crăciun, prețurile resimțind presiunea exercitată de recentele sacrificări de păsări din fermele din Europa cauzate de gripa aviară. S-ar putea ca acest lucru să stimuleze cererea de surse de proteine mai ieftine de Crăciun”, a declarat Ben Laidler, strategul piețelor globale la eToro, potrivit descopera.ro.
Clasamentul celor mai scumpe mese de Crăciun
1 Germania – Gâscă și garnituri – 66,70 euro
2 Spania – Curcan și garnituri – 60,90 euro
3 Italia – Tortellini în supă – 47,68 euro
4 Olanda – Ruladă de porc – 45,12 euro
5 SUA – Curcan și garnituri – 44,31 euro
6 Franța – Curcan și garnituri – 41,06 euro
7 Australia – Grătar – 34,80 euro
8 Danemarca – Friptură de porc – 34,34 euro
9 Marea Britanie – Curcan și garnituri – 32,48 euro
10 Polonia – Colțunași cu varză murată și ciuperci cu borș – 30,39 euro
11 Norvegia – Friptură de porc – 26,80 euro
12 Romania – Sarmale cu mămăligă și cozonac – 25,87 euro