Din ce în ce mai mulți români își doresc să ajungă cu copii în Laponia, în vacanță, pentru o întâlnire cu Moș Crăciun.
Ceea ce îi împiedică pe cei mai mulți sunt prețurile, care nu sunt pentru orice buzunar. În acest sens, un român a făcut o postare pe rețelele de socializare, făcând publice cheltuielile pe care le-a avut pentru cinci zile în Laponia alături de copil și de soție.
„Aș vrea să va împărtășesc câteva poze și recomandări din concediul tocmai încheiat, acasă la Moș Crăciun: Laponia. De la bun început menționez că am fost 2 adulți și un copil de 7 ani. O să vă spun costurile inițiale, nu cele plătite de noi, care din neatenție am ratat primul avion și….peripeții.
Perioada concediu 01.12-5.12.
Bilete de avion achiziționate în luna iunie prin platforma Vola 1350 euro: București – Londra – Rovaniemi. Retur Rovaniemi – Helsinki – București (modificat mulțumită Blue Air în Rovaniemi – Helsinki – Milano – București )
Menționez că la 3 din cele 4 activități am avut și mâncare inclusă (grătar tradițional, supă de somon, băuturi calde, biscuiți, etc ) + pick up de la hotel și drop off la hotel, ajungând în total la un buget de aproximativ 3555 euro la care se adaugă banii de buzunar, în funcție de ce vrea fiecare.
Menționez că intrarea la Moș Crăciun e gratuită, se așteaptă cam 2 h, iar pentru achiziționarea a 2 poze și a filmulețului de la Moș Crăciun costă 50 euro însă nu sunt obligatorii.
Știu că poate depășește bugetul de 500 de euro, dar cred că sunt informații care pot ajută”, a scris acesta pe Facebook, pe grupul Vacanțe sub 500 de euro, scrie ziare.com.
Bineînțeles, comentariile internauților nu au întârziat să apară, cei mai mulți considerând că prețurile sunt mult prea mari.
„Am stat în Zanzibar două săptămâni tot cu atât! Asta e altă poveste, este o experiență minunată, dacă o poți oferi copilului tău este minunat!”
„Poți să stai și 1 luna în Grecia la banii ăia chiar mai mult sau 1 săptămâna tot în Grecia sau oriunde altundeva. Depinde unde te duci, unde te cazezi și ce dorești.”
„E super accesibil, planificat bine și din timp.”
„Cam cât un Logan nou full option plus navi!”, au fost doar câteva dintre comentariile primite la postare.