Stațiunile de la malul mării întâmpină deja turiștii pentru minivacanța de 1 Mai, așa cum a fost cazul Costineștiului, acest lucru s-a întâmplat încă de la începutul săptămânii.
Se pare că festivalurile celebre ale stațiunii au reunit iubitorii de trap, rap, cât și pe cei de rock.
Potrivit localnicilor, lucrările de infrastructură au fost finalizate rapid, iar asfaltul a fost pus în grabă pentru a acoperi șanțurile lăsate de lucrările de sistemul de canalizare, notează g4media.ro.
Întreaga plajă a fost ocupată de festivalul Beach Please și obstrucționează accesul pentru cei care nu participă la festival. Pentru a intra la festival, românii trebuie să scoată din buzunare de la 400 la 700 de lei pentru toate cele patru zile de concerte.
Constantin-Daniel Cadariu, Ministrul Antreprenoriatului şi Turismului, a transmis pentru a doua oară că staţiunea Costineşti „arată foarte rău”.
Potrivit acestuia, dacă lucrurile nu se vor îndrepta, ia în calcul propunerea ca acestei localităţi să îi fie ridicat statutul de staţiune.
Conform estimărilor agenților economici din turism, după Costinești, cei mai mulți turiști sunt așteptați în Vama Veche.
De asemenea, în comparație cu anii precedenți, stațiunea Mamaia părea mai curată cu câteva zile înainte de sosirea primilor turiști. Chiar și așa, multe dintre pregătiri au avut loc de față cu primii turiști sosiți în stațiune.
La finalul lunii aprilie, șeful Protecției Consumatorului, Horia Constantinescu, a specificat într-un mesaj publicat pe Facebook, că în urma unei razii pe litoral înaintea vacanței de 1 Mai, a observat o „dughenizare excesivă” a tuturor stațiunilor.
„Dughenizarea excesivă a întregului litoralului a gonit românii peste graniță și a speriat turiștii străini. Litoralul are nevoie de curățenie și de o repornire aproape de la zero.
Investițiile frumoase au neșansa să fie înconjurate de cașcarabete aducându-ne mai aproape de Pakistan decât de vestul Europei”, a transmis Horia Constantinescu.