Odată cu începerea școlilor și cu reacomodarea la un program deloc prietenos pentru cei mici, care se vor vedea treziți în zori de zi, și obiceiurile alimentare par să se schimbe. În goana de a se pregăti cât mai repede pentru a pleca la școală, aceștia nu vor mai avea timp pentru a savura micul dejun, peste care nu puțini vor sări.
Părinții, și ei cu sufletul la gură la primele ore ale dimineții, vor accepta ca peste prima masă din zi să se sară, tocmai pentru a fi siguri că ai lor copii vor ajunge la timp la ore. Vor miza pe faptul că le-au pregătit pachețel, pe care aceștia îl vor mânca într-o pauză, în mijlocul programului.
Chiar și așa, părinții trebuie să știe că cea mai sănătoasă masă din zi este chiar micul dejun, peste care medicii specialiști recomandă să nu sărim, indiferent de cât timp avem la dispoziție dimineața.
Nutriţionistul-dietetician Adina Rusu este conștientă că începutul de an vine la pachet cu o serie de provocări și presiuni, atât pentru elevii care se văd nevoiți să renunțe la programul de vacanță și să se obișnuiască cu cel de școală, cât și pentru parinții acestora, care trebuie să aibă grijă să includă în rutina celor mici și o masă pe care, nu de puține ori, cei mici o refuză categoric, notează dcnews.ro.
Alimentația școlarilor trebuie să reprezinte o adevărată preocupare pentru părinți, căci importanța acesteia se poate vedea atât pe termen scurt, pentru funcţionarea la parametri optimi în viaţa de zi de zi, cât şi pe termen lung, pentru menţinerea sănătăţii fizice şi psihice.
„Unul dintre cele mai nesănătoase obiceiuri alimentare pe care îl regăsim la şcolari este nerespectarea meselor principale ale zilei şi, în special, lipsa micului dejun, fenomenul fiind tot mai des întâlnit cu înaintarea către adolescenţă. Mai mult, acest obicei pare să fie mai frecvent în cazul familiilor cu un nivel socio-economic scăzut. Conform studiilor, copiii tind să preia acest comportament de la părinţi, rolul acestora fiind fundamental în dobândirea de către cei mici a acestui obicei ‘transmisibil’ „, a declarat pentru AGERPRES nutriţionistul-dietetician Adina Rusu, mai scrie sursa citată.
În plus, aceasta consideră că de cele mai multe ori copiii vor face tocmai ce văd la părinții lor, așa că modelul parental trebuie să fie unul benefic în viețile lor.
„În special pentru şcolari, micul dejun poate fi considerat cea mai importantă masă a zilei. Astfel, consumul unei mese înainte de a începe ziua de şcoală se asociază cu o îmbunătăţire a atenţiei şi concentrării, cu rezultate mai bune la teste, cu mai multă energie, cu un aport mai crescut de vitamine şi de minerale şi chiar cu o greutate corporală mai sănătoasă. Micul dejun este în mod special important pentru şcolarii mici al căror creier consumă jumătate din energia totală a organismului. Astfel, elevii care consumă un mic dejun sănătos se pot concentra mai bine asupra sarcinilor primite şi sunt mai puţin distraşi de influenţele exterioare sau de ceilalţi elevi. De asemenea, sunt capabili să înţeleagă mai uşor ceea ce li se predă şi reţin mai bine informaţiile primite”, a adăugat aceasta.
Pe lângă faptul că este extrem de sănătos și benefic pentru organism, micul dejun aduce rezultate bune și la învățătură, în special la matematică, citire sau ştiinţe, mai scrie sursa citată.
„Cercetătorii cred că acest lucru poate fi determinat de faptul că micul dejun furnizează energia necesară pentru a creşte aptitudinile cognitive, abilităţile de gândire şi viteza cu care cei mici pot rezolva probleme. Micul dejun îi furnizează organismului glucoza de care are nevoie pentru a-şi produce energia necesară funcţionării până la masa de prânz. Atunci când şcolarii merg la cursuri fără a mânca, glicemia lor, deja scăzută, devine tot mai mică, făcându-i şi pe aceştia lenţi, înceţi şi chiar irascibili. Copiilor flămânzi le lipseşte energia necesară şi motivaţia pentru a participa la activităţile din clasă, în timp ce malnutriţia şi deficitul de micronutrienţi le afectează sănătatea fizică, psihică şi socială”, a explicat Adina Rusu.
„Este foarte important ca la micul dejun să se opteze pentru alimente cu un indice glicemic scăzut, bogate în fibre şi în proteine de bună calitate. De exemplu, o cană de lapte cu cereale integrale sau un mic dejun care să includă pâine integrală, legume şi ou fiert, brânzeturi sau produse tartinabile sănătoase, cum ar fi humusul sau untul de arahide, pot reprezenta opţiuni echilibrate pentru un mic dejun rapid şi sănătos. Pe lângă conţinutul de macro şi de micronutrienţi, un astfel de mic dejun, bogat în fibre, este asociat cu o mai bună saţietate, ajutând la reducerea consumului de gustări nesănătoase pe parcursul zilei”, a conchis aceasta.