Cât costă un vot într-un oraș de pe Valea Buzăului. Candidatul s-a ales cu dosar penal

Cât costă un vot într-un oraș de pe Valea Buzăului. Candidatul s-a ales cu dosar penal
Sursa Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Un candidat la primăria unui oraş de pe Valea Buzăului s-a ales cu dosar penal după ce a fost reclamat că ar fi dat bani unui localnic pentru ca acesta să-l voteze.

Bani contra vot, într-un oraș de pe Valea Buzăului

„La data de 9 iunie, poliţiştii din Buzău au fost sesizaţi de către un bărbat de 70 de ani despre faptul că unul dintre candidaţi, un bărbat de 44 de ani, ar fi oferit bani unui alegător, în scopul determinării acestuia să voteze în favoarea sa. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de coruperea alegătorilor, iar poliţiştii continuă cercetările, sub coordonarea parchetului, pentru a stabili dacă fapta se confirmă şi dacă sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii”, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Buzău.

Potrivit unor surse citate de ziare.com, candidatul i-ar fi oferit bătrânului suma de 30 de lei.

Mai multe incidente au avut loc în ziua alegerilor locale și europarlamentare, până la ora redactării acestei știri polițiștii deschizând mai multe dosare penale.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`