Cât costă un burger în aeroportul Otopeni. Este mai scump decât în restaurantele de lux

Publicat: 26 07. 2024, 12:39
Actualizat: 31 07. 2024, 17:00
Sursa foto: Pixabay

Produsele de pe aeroportul Otopeni au niste prețuri exagerate, iar un burger a ajuns să coste mai mult decât în restaurantele de lux din București.

Cât a plătit pentru un burger

Un bărbat care are peste 100.000 de urmăritori pe TikTok a împărtășit cu aceștia experiența culinară pe care a avut-o în aeroportul Otopeni și a dezvăluit care este prețul unui simplu burger, informează Cancan.

Acestuia i s-a făcut foame și a vrut să mănânce un burger, doar că nu se aștepta să plătească atât de mult pentru acesta. El a ales un burger de vită de 450 de grame pe care a dat 128 de lei.

Cum au reacționat internauții

Internauții nu au putut să se abțină și au reacționat la postarea acestuia. Unii s-au plâns că prețurile de pe aeroportul Otopeni sunt mai mari decât cele din avion, iar alții doar au făcut haz de necaz.

„E dublu decât în oraș”;
„Așa au străinii impresia că în România se câștigă bine”;
„Unii dau pe bilete dus întors 50 de euro și un burger fără cartofi e 24 de euro”;
„Mănânci de 4 ori și a ieșit salariul minim pe o lună”;
„Nu aș lua un burger la 128 de lei nici cu banii altuia”;
„Triple prețurile”;
„Oare acceptă plata în rinichi sănătos”;
„Bă, frate, eu am dat 30 de euro pe bilet, cum să dau 24 de euro pe un burger?”, au fost câteva dintre comentariile internauților.