Vara aceasta pare să fie plină de proteste și blocaje pe calea ferată, după ce astăzi, 29 mai, ceferiștii au ieșit în stradă să ceară salarii mai mari. Aceștia amenință că vor declanșa o grevă generală de la 1 iulie.
Dacă această grevă va avea loc, trenurile nu vor mai pleca din gări. Mecanicii susțin că nu mai vor să lucreze în condiții grele și pe bani puțini.
„Nu e ceva cu care să mergi în fiecare zi. Eu acum merg de nevoie. De la Sibiu la Bucureşti să fie 85 de lei mi se pare cam mult. Merg cu maşina şi dau un milion jumate”, a spus un tânăr.
Angajații CFR susțin că bugetul pentru reparații și achiziții este deja epuizat, chiar dacă suntem abia la jumătatea anului: „Vagoanele sunt vechi, nu există aer condiţionat în vagoane sau dacă există nu face faţă. Vagoanele sunt murdare, sunt nespălate, necurăţate. Lenjerie murdară, veche, distrusă”, spune un protestatar, potrivit observatornews.ro.
„Ceferiştii vor ajunge din nou să fie batjocoriţi şi înjuraţi şi certaţi de către călători, iar ei nu au nicio vină”, adaugă o femeie. „Ne-am săturat ca şefi de tren să le dăm tot felul de motive”, spune un bărbat.
Întrebat cât câștigă pe lună, un protestatar, mecanic de locomotivă, susține că primește lunar un salariu de 4.000 de lei pe lună, însă i se pare puțin, pentru că prețurile și costurile de întreținere au crescut enorm.
Ceferiștii au anunțat că o altă grevă va avea loc pe 26 iunie, iar dacă Guvernul nu vine cu soluții, pe 1 iulie vor organiza o grevă generală.