Cât au ajuns să coste, pe litoralul românesc, un set de găletușe pentru nisip, un colac, o piscină pentru copii sau salteaua pentru apă. Prețurile au explodat de la 1 iulie

Publicat: 12 07. 2024, 21:28
Foto: Captură video

Circa 140.000 de turişti se află în concedii, la mare, pe litoral românesc. Prețurile au explodat de la 1 iulie. Totuși, în acest weekend, cazările pe litoral sunt ocupate în proporţie de 90%.

„Copiii întotdeauna mai vor câte ceva”

La tarabele din buza mării, părinţii ajung să negocieze cu vânzătorii pentru a putea să le cumpere câte ceva celor mici.

„Am luat și ceva de acasă, dar copiii întotdeauna mai vor câte ceva”, a spus un părinte venit pe litoral cu copiii, conform Observator.

Printre cele mai bine vândute produse se numără colacul, salteaua și găletuşa pentru a construi castele de nisip. Toate acestea se vând şi de două sau de trei ori mai scump faţă de prețul din magazinele de profil la tarabele de lângă plajă.

La ce prețuri se vând colacul, salteaua, piscina și pistoalele cu apă

Comercianții se declară mulțumiți, vânzările merg bine, pentru că produsele sunt mai la îndemână, iar părinţii economisesc spaţiul pe care l-ar ocupa în bagajul făcut de acasă.

„De la 20 de lei la 65 de lei la un colac. Pistoale 20 de lei. Avem si saltele, acestea pornesc de la 140 de lei / 2 persoane, cea de o persoană la 90. Piscinuțe de la 40 la 65 de lei”, a spus un vânzător.