Căsătoriile și divorțurile vor fi mai scumpe într-o localitate din România. Taxele vor crește din 2025

Căsătoriile și divorțurile vor fi mai scumpe într-o localitate din România. Taxele vor crește din 2025
Foto simbol: Pixabay

Cuplurile care vor să își unească destinele în afara Primăriei Râmnicu Vâlcea sau să divorțeze pe cale administrativă vor suporta costuri mult mai mari începând cu anul 2025.

Taxa pentru căsătorii va fi dublă

Conform noilor reglementări, taxa pentru oficierea căsătoriilor în afara sediului Primăriei Râmnicu Vâlcea va crește de la 1.510 lei la 3.500 lei, aproape dublând valoarea actuală. Această modificare se adresează celor care optează pentru ceremonii în locații private, precum grădini, restaurante sau alte spații destinate evenimentelor, conform click.ro.

„Este un șoc pentru noi, cei care aveam în plan să organizăm nunta anul viitor. Practic, suntem obligați să plătim aproape triplu doar pentru că vrem o ceremonie în aer liber”, a declarat un locuitor din Râmnicu Vâlcea.

De asemenea, divorțul pe cale administrativă, o opțiune preferată pentru rapiditatea și costurile mai reduse comparativ cu procedurile judiciare, va deveni semnificativ mai scump. Taxa pentru această procedură va crește de la 615 lei la 1.200 lei, aproape dublu față de nivelul actual.

Ce impozite au mai aprobat consilierii locali

Pe lângă majorările taxelor pentru căsătorii și divorțuri, consilierii locali au aprobat și alte creșteri. Impozitele pentru clădiri, terenuri și autoturisme vor fi majorate cu 10,4% începând din 2025.

De asemenea, impozitul pentru terenurile agricole nelucrate timp de doi ani consecutivi va crește semnificativ, cu până la 500%. Această măsură are ca scop stimularea utilizării eficiente a terenurilor agricole și reducerea suprafețelor lăsate în pârloagă.

În paralel cu aceste majorări, autoritățile au introdus facilități pentru contribuabilii care își achită taxele integral și în avans. Reducere de 10% pentru persoanele fizice care își achită integral impozitele locale până la 31 martie 2025.

Reduceri de până la 50% la impozitele pentru clădirile care au beneficiat de lucrări de eficiență energetică realizate din fondurile proprietarilor. Reducere de 50% a impozitului auto pentru proprietarii de vehicule hibride, facilitate care va continua să fie aplicată.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`