Casa unui preot din Cluj a fost spartă chiar în seara de Înviere. A rămas fără bijuterii și bani

Casa unui preot din Cluj a fost spartă chiar în seara de Înviere. A rămas fără bijuterii și bani

Casa unui preot dintr-o comună clujeană a fost spartă chiar în noaptea de Înviere. Hoţii au profitat că părintele era la slujbă şi i-au furat mai multe bijuterii și bani. Polițiștii estimează că această spargere a dus la un prejudiciu de aproximativ 5.000 de lei.

Tot satul era ocupat cu slujba de Paște

Totul s-a întâmplat în satul Copăceni, județul Cluj, în timp ce tot satul participa la slujba de Înviere. În jurul orei 1 noaptea, hoțul a intrat în casa parohială pe geam și a furat mai multe bijuterii de aur în valoare de 4.100 de lei.

De asemenea, din geanta soției preotului a luat și o sumă de bani. În aceeași noapte a fost prădat de hoți și un vecin al preotului, astfel că sătenii se gândesc că ar putea fi vorba despre același făptaș.

Polițiștii au mers la fața locului, au ridicat probe și amprente și, până acum, nu au reușit să prindă hoțul. Când va fi prins, acesta riscă 7 ani de închisoare.

„La data de 16 aprilie a.c., în jurul orei 1.35, poliţiştii Secţiei 9 Poliţie Rurală Turda au fost sesizaţi, de către un bărbat în vârstă de 57 de ani, despre faptul că, în cursul aceleiaşi nopţi, persoane necunoscute ar fi pătruns în locuinţa sa situată în comuna Sănduleşti, de unde ar fi sustras bijuterii în valoare de aproximativ 4.000 de lei”, informează, duminică, Poliţia judeţeană Cluj.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`