Casa Tradițională Ilie Micu din Frătești, relocată în orașul Măgurele din Ilfov, va fi restaurată până la finalul lunii septembrie: „A fost comparată cu un Voroneț al Munteniei” (VIDEO)

Publicat: 01 09. 2024, 19:27
Actualizat: 01 09. 2024, 19:29

Casa Tradițională Ilie Micu din Frătești, relocată în orașul Măgurele din Ilfov, va fi restaurată până la finalul lunii septembrie cu ajutorul voluntarilor. Este unul dintre multiplele proiecte de restaurare a caselor tradiționale din județul Ilfov, așa cum a precizat pentru emisiunea Podcast B1 Alexandra Niță, directorul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii din Județul Ilfov.

“Aceasta este una dintre cele mai frumoase căsuțe tradiționale pe care le-am văzut. Ea este relocată din comuna Frățești, județul Ilfov, chiar la granița cu județul Ilfov, este fostul Raion Vlașca care făcea parte din județul Ilfov cândva. O casă care a fost comparată cu un Voroneț al Munteniei, al zonei de sud pentru că are niște fresce pictate care acum se refac pentru că au fost desfăcute greu care o face cu adevărat o bijuterie. Vom proceda și acolo așa cum procedăm și cu casa Frusina încercând să creăm ateliere în momentul în care va fi în totalitate gata, ne așteptăm noi la sfârșitul lui septembrie”.

La rândul ei, Mirabela Dumitrache, purtător de cuvânt al CJ Ilfov, a precizat cât de important este ca generațiile actuale să recupereze valorile și importanța tradițiilor:

“Pe lângă faptul că arată spectaculos după finalizarea acestui proiect și ne ducem acolo și cu drag vedem obiecte pe care bunicii, străbunicii, generațiile anterioare le foloseau, dar pe de altă parte și acești copii au participat la acest eveniment pe care l-ați difuzat mai devreme ca pe vremuri, ca la clacă…Pe vremuri oamenii se adunau la clacă când cineva își făcea o casă în sat se adunau cu toții, puneau mână de la mână și participau cu toții. Și ce crezi? În o zi două era gata casa. Nu este frumos ca și aceste generații ca și noi să reînvățăm să ne amintim cum era istoria, cum își drămuiau oamenii casele, viețile acum foarte mulți ani?”.