Cărtărescu: Facebook m-a salvat dintr-o depresie extrem de puternică

Cărtărescu: Facebook m-a salvat dintr-o depresie extrem de puternică

Mircea Cărtărescu a explicat la Digi24 cum l-a scăpat Facebook-ul de depresie. Scriitorul a descoperit partea bună a rețelei de socializare, în ciuda injuriilor care îi sunt adresate de unii internauți.

“Pe mine Facebook-ul m-a salvat dintr-o depresie psihică extrem de puternică acum câţiva ani. N-am vrut să încerc cu medicamente, am zis să încerc altfel şi am descoperit Facebook-ul şi Facebook-ul m-a înveselit în acel moment, a fost pentru mine un panaceu. De aceea, primele mele gânduri despre Facebook sunt pozitive

Eu folosesc Facebook ca mijloc de relaxare și în felul acesta nu prea am hateri – şi cei pe care i-am avut i-am cam dat afară, eu sunt pe Facebook de trei ani şi am dat afară în intervalul acesta vreo 30 de oameni care intrau şi mă înjurau, e adevărat, la început. Dar de când i-am dat afară, e relativă liniște”, a spus Cărtărescu.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`