Carnea de porc se scumpește de luna viitoare: Importuri masive pe fondul pestei porcine africane

Publicat: 12 10. 2024, 17:05
Foto: Pixabey

Prețul cărnii de porc va crește semnificativ de luna viitoare după ce autoritățile nu au găsit soluții pentru a stopa răspândirea pestei porcine africane.

Românii vor scoate mai mulți bani din buzunar de Crăciun pentru carnea de porc, în contextul importurilor masive pe fondul pestei porcine africane potrivit Antena 3.

Cei din industrie spun că vor fi creşteri de preţuri între 10% şi 15% pe kilogramul de carne de porc înainte de Sărbători, pentru că oricum carnea românească se găseşte tot mai greu acum, din cauza pestei porcine.

România produce acum doar 20% din carnea pe care o consumăm, iar restul vine din import, însă vine la pachet şi cu taxele de transport și distribuţie. Cum de Crăciun va fi o cerere mai mare la carnea de porc, cei din industrie se aşteaptă ca pe fondul acestei cereri, preţurile să crească și ele cu aproximativ 15%.