Carmen Iohannis a intrat pe teren la turneul de tenis Sibiu Open, pentru a promova sportul (VIDEO)
Dacă președintele Iohannis este accidentat (Detalii AICI), Prima Doamnă este într-o formă fizică de zile mari! O dovedesc imaginile de la turneul de tenis Sibiu Open, unde Carmen Iohannis a intrat pe teren, pentru a promova sportul şi a încuraja copiii să facă mişcare. Extrem de zâmbitoare şi relaxată, soţia preşedintelui a făcut senzaţie pe zgură, arată B1 TV.
Prima Doamna a atras toate privirile pe terenul de tenis când și-a făcut apariția îmbrăcată într-o rochie scurtă, albă. O ținută sport elegantă, inspirată din meciurile de la Wimbledon unde echipamentul este obligatoriu alb! Ușor timorată, Carmen Iohannis a pășit pe zgură hotărâtă să demonstreze forma fizică de invidiat în care se află.
Carmen Iohannis a intrat pe teren la turneul de tenis Sibiu Open, pentru a promova sportul
#DIRECT_ONE_76rdc1#
”Este prima dată, pentru că până acum am vorbit despre sport și acum vreau să și joc un pic de sport și să-i îndemn cât mai tare pe cei mici și pe cei mari să se apuce de sport. Asta este semnalul pe care vreau să-l dau și de aceea am venit”, a susținut Carmen Iohannis.
Cei mai înfocați susținători ai Primei Doamne au fost copiii invitați la turneul pentru promovarea acestui sport. De pe margine au aplaudat-o minute în șir și elevii săi.
Fără susținerea președintelui, Carmen Iohannis a dat din casă! Nu este încă pregătită să-l insoțească în drumețiile montane. Mai are nevoie de antrenament!