Carmen Dan, despre scandalul plăcuțelor de înmatriculare anti-PSD: Am toată încrederea că șeful Poliției Române va face lumină (VIDEO)
Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a avut, joi, o primă reacție în scadalul plăcuțelor de înmatriculare cu un mesaj injurios la adresa PSD.
„Am toată încrederea că șeful Poliției Române care, în acest moment derulează o serie de verificări, va face lumină în această situație controversată”, a declarat Carmen Dan.
Declarația ministrului vine la câteva zile după ce Poliţia i-a confiscat românului din Suedia plăcuţele de înmatriculare şi i-a deschis un dosar penal.
Răzvan Ștefănescu a intrat în România pe 17 iulie. La Vama Nădlac a achitat rovinieta și și-a văzut de drum. Primul echipaj l-a oprit în Hunedoara. A constatat că autovehiculul este înmatriculat în Suedia, țară care permite și înregistrarea de plăcuţe personalizate pentru 640 de euro, şi i-a urat drum bun.
Șoferul a fost lăsat să circule în țară. În tot acest timp, poliția caută să afle dacă are sau nu voie cu numerele obscene. Ofițerii noştri au cerut clarificări din Suedia. Primul răspuns a venit pe 20 iulie, dar bărbatul a șofat și după această dată.
Abia la 13 zile de la revenirea lui Răzvan Ștefănescu în țară, polițiștii au luat măsuri. La ora 6 dimineața, un echipaj l-a oprit în drumul spre mare cu familia, undeva pe Bulevardul 1 Decembrie. I-au ridicat plăcuțele pe loc, pe motiv că sunt ilegale, dar și permisul de conducere.
Ambasada Suediei la Bucuresti a confirmat, în exclusivitate pentru B1TV, că numerele de înmatriculare sunt legale, dar că decizia finală aparține României.
Conform normelor de circulație internațională, orice mașina trebuie să fie înmatriculată adică să aibă o literă care să identifice țara de unde provine, cifere și, ulterior, alte litere. Adică exact plăcuțele de înmatriculare pe care șoferul susține că voia să le pună, dar că nu a fost lăsat să o facă.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.