Carmen Dan: Cei de la Jandarmerie sunt îndreptățiți să depună o plângere la DIICOT cu privire la protestul din 10 august 

Carmen Dan: Cei de la Jandarmerie sunt îndreptățiți să depună o plângere la DIICOT cu privire la protestul din 10 august 
Foto:Epoch Times Romania

Ministrul de Interne, Carmen Dan, a declarat, joi, că reprezentanții Jandarmeriei sunt îndreptățiți să depună o plângere la DIICOT ca urmare a incidentelor de la protestul de pe 10 august din Piața Victoriei.

”Fiecare are dreptul, dacă a constatat fapte ilegale, să depună o plângere către organele competente.

Jandarmeria a depus o sesizare în care a expus o serie de date și fapte, rezultate în urma analizelor care s-au făcut la nivelul Jandarmeriei Române și cred că sunt îndreptățiți să facă acest lucru.

Este, așa cum am spus, mai degrabă un proces verbal depus către organul competent de Parchet, de aici încolo mai mult poate să comunice chiar Parchetul competent sesizat (…) Nu eu sunt cea care trebuie să stabilească ce a fost. Sunt instituții ale statului care vor stabili exact ce s-a întâmplat acolo”, a declarat ministrul, potrivit Știripesurse.ro.

Jandarmeria a depus o sesizare la DIICOT, cu privire la evenimentele din 10 august din Piaţa Victoriei, solicitând procurorilor antimafia să facă verificări.

Potrivit unor surse jucidiare, miza o reprezintă preluarea dosarelor violențelor comise pe 10 august de la Parchetul General, condus de incomodul Augustin Lazăr, la DIICOT, acolo unde, recent, a fost pus un nou şef, cu girul ministrului Tudorel Toader: Felix Bănilă.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră