Care va fi cel mai scump aliment de pe masa de Crăciun

Publicat: 24 10. 2022, 16:16
Foto: Pixabay

Ne mai despart aproape două luni până la sărbătorile de iarnă, însă mulți dintre români se gândesc deja cu groază la lista de cumpărături, cu atât mai mult cu cât prețurile au crescut galopant în ultimele luni.

Unele alimente, nelipsite de pe masa de Crăciun și Revelion, vor fi și de două ori mai scumpe comparativ cu anul trecut în aceeași perioadă, așa că românii vor trebui să fie atenți la ce anume pun în coș, dar mai ales pentru ce cantitate vor opta.

Alimentul de două ori mai scump decât anul trecut

Prețurile la carne, spre exemplu, au explodat în ultima perioadă, așa că dacă până acum scoteam din buzunar circa 30 de lei pentru un kilogram de mușchi de porc, odată cu apropierea sărbătorilor de iarnă vom fi nevoiți să achităm un preț dublu, de 60 de lei.

„Este prețul care există astăzi pe piață în Germania, în Italia, în magazinele din Uniunea Europeană, majoritatea țărilor. Prețul la un kilogram de ceafă sau de cotlet este în jurul 10 euro, ceea ce înseamnă 50 de lei cu plus, minus.

Doar că la noi minusul de carne care există pe piață se va accelera și putem trece de 10 euro kilogramul de ceafă și de cotlet. România mai produce astăzi 15% din carnea de porc. Dar și acest procent se va diminua în mod drastic datorită faptului că pesta porcină în continuare face ravagii în țara noastră. Citeam că din 280 de porci mistreți împușcați, 39 au fost pozitivi și asta înseamnă că aceștia infectează în continuare.

Pe de altă parte, dacă nu se intervine la prețul  resurselor pe care noi le folosim în creșterea animalelor, că-i porc, că-i vită și așa mai departe, ne duce vrând-nevrând, în alte condiții. Nu reușim să rezistăm. Ar trebui să intervină statul”, a declarat un fermier pentru Antena 3.