Care sunt tradițiile ce trebuie respectate pe 14 octombrie, de Sfânta Parascheva. Ce români își sărbătoresc azi onomastica

Publicat: 14 10. 2024, 10:33
Actualizat: 14 10. 2024, 10:33
Sursa foto: Facebook

Sfânta Parascheva este una dintre cele mai îndrăgite sfinte din calendarul ortodox, sărbătorită anual pe 14 octombrie. Aceasta este considerată ocrotitoarea regiunii Moldova, iar ziua aceasta este marcată de pelerinaje, slujbe religioase și tradiții ținute de credincioși.

Sute de mii de pelerini ajung anual la moaștele Sfintei Parascheva

Unul dintre cele mai importante evenimente este pelerinajul de la Catedrala Metropolitană Iași, unde moaștele sfintei atrag anual sute de mii de credincioși. În acest an, pelerinajul a început cu câteva zile înainte de sărbătoare, și pe lângă moaștele Sfintei Parascheva, credincioșii se pot închina și la moaștele Sfântului Mare Mucenic Pantelimon, aduse special de pe Muntele Athos, conform click.ro. 

Cine a fost Sfânta Parascheva

Sfânta Parascheva s-a născut într-o familie creștină în secolul al XI-lea, în localitatea Epivat, astăzi Selimpașa din Turica. De la o vârstă fragedă, aceasta a arătat milostenie și bunătate, împărțind bunurile sale cu cei nevoiași. După moartea părinților, Sfânta Parascheva s-a retras în locuri pustii din apropierea Ierusalimului, unde s-a dedicat credinței și rugăciunii. După moartea ei, trupul a rămas nestricat și a fost considerat sfânt, fiind descoperit în mod miraculos și mutat în diverse locații, până când, în 1641, domnitorul Vasile Lupu a adus moaștele Sfintei Parascheva la Iași.

Ce tradiții se respectă astăzi

Sfânta Parascheva este considerată protectoarea caselor și a familiilor, mai ales a femeilor căsătorite. În credința populară se spune că protejează gospodăriile de nenorociri și ajută la nașterea copiilor. De aceea, credincioșii împart astăzi alimente precum pâine, must, nuci și fructe de toamnă, în amintirea celor plecați dintre noi.

De asemenea, oamenii obișnuiesc să facă pomeni și să ofere pachete de mâncare celor sărmani. Tradițiile de Sfânta Parascheva sunt respectate cu sfințenie mai ales în Moldova, unde se crede că aduce protecție împotriva bolilor și grindinii.

Astăzi se sărbătorește și onomastica celor care poartă numele Parascheva sau derivatele sale: Paraschiva, Chiva, Paraschiv, Chivu sau Chivuța.