Care sunt prețurile pe litoral în această perioadă? Stațiunile sunt pline de turiști și toamna
În această perioadă elevii sunt în prima vacanță din acest an școlar, însă turiștii se bucură de temperaturi ca de primăvară. Litoralul a redevenit o destinație preferată pentru un concendiu de câteva zile, dar și stațiunile balneare au fost printre preferințe.
Turiștii au ales să meargă pe litoral în această perioadă
Cei care și-au programat o vacanță pe litoral, s-au bucurat de cer senin și de o vreme ca de primăvară. Astăzi, maximele au atins 20 de grade Celsius, iar cei care vor sta și zilele următoare la mare se vor bucura de soare și vreme călduroasă, conform observatornews.ro.
Hotelierii s-au bucurat de acest val de turiști. Un apartament tip studio, cu vedere la mare costă în aceste zile 400 de lei pe noapte. „Familiile sunt foarte încântate să acceseze un astfel de apartament. Să ieşi pe balcon şi să fii exact pe plajă este o senzaţie unică. Se face curăţenie în fiecare zi şi găseşti şi o sticlă de vin din partea casei”, spune Anamaria Gudu, reprezentant complex.
„Livingul este unul foarte spaţios, are vedere frontală către mare, sunt două dormitoare, au vedere laterală către mare şi un astfel de apartament e perfect pentru o familie cu doi-trei copii”, arată Cristina Bratu, șef recepție.
„Weekendul a fost chiar aglomerat. De mâine avem un grup mare de copii care se vor caza pe 90 la sută din capacitatea hotelului, pentru trei nopţi”, spune Oana Tănase, manager hotel.
Stațiunile balneare au fost invadate de turiști
Turiștii au vizitat în această perioadă și Băile Felix, o stațiune în care gradul de ocupare este de 100%. Peste 600 de turiști din toate colțurile țării profită de zilele libere ale copiilor.
„Avem piscine cu apă termală, avem parcuri unde avem tobogane, avem zona de saune, cabinete de masaj care sunt deschise, tratamente cosmetice, sigur că avem şi animatori care le asigură buna dispoziţie. Facem petreceri cu spumă, seri româneşti”, spune Dumitru Fechete, director complex 4 stele.
Pentru o zi la un hotel de patru stele, o familie cu doi copii plăteşte în jur de 650 de lei. În tarif sunt incluse două mese,bufet suedez, dar şi acces la cele 10 piscine ale complexului termal.