Care sunt cele mai dorite cadouri de angajați de sărbători și ce au în plan să le ofere companiile
Aproape 80% dintre angajatorii din țară și-au propus să își răsplătească angajații în perioada sărbătorilor cu un sprijin financiar suplimentar. Beneficiile pe care companiile le oferă în această perioadă sunt diverse, însă primele sunt cele mai așteptate.
Ce cadouri vor primi angajații
Primele de sărăbtori sunt cele mai dorite pe piața muncii din România. 79% dintre angajatori își recompensează astfel salariații. Mai mult, 40% vor organiza petreceri tematice alături de echipă, iar o treime dintre angajatori vor oferi și tichete de cadou, conform observatornews.ro.
Sub 30% vor opta pentru coşuri cu produse specifice de Crăciun. Cei mai puţini se vor orienta către tichete de vacanţă oferite cadou.
Majoritatea angajatorilor și-au păstrat bugetele de anul trecut
Pentru bugetul din 2024, majoritatea angajatorilor au alocat între 200 și 400 de lei pentru fiecare salariat. În general, cei mai mulți angajatori și-au păstrat bugetele din anul precedent, în timp ce doar 5% au redus pachetele comparativ cu 2023.
Pe de altă parte, dacă angajații ar fi întrebați ce își doresc de sărbători, pe lângă prime, cei mai mulți ar prefera zile libere suplimentare sau tichete cadou, pe care să le utilizeze după bunul plac, arată datele.