Care sunt cele mai bune și cele mai proaste sosuri pentru salată. Ce ne recomandă dieteticienii dacă dorim să slăbim
Salata este o masă recomandată în diete, deoarece conține o mulțime de nutrienți și este săracă în calorii. Totuși, o salată are nevoie de un dressing pentru a adăuga aromă legumelor.
Cât de important este dressingul pentru salată
Dressingul de salată este benefic deoarece ajută organismul să absoarbă nutrientii din amestecul de legume și în același timp oferă și un gust deosebit. Cei care doresc să piardă în greutate trebuie să aleagă dressingul de salată cu grijă, conform publicației Eating Well.
„În cele din urmă, trebuie să creați un deficit de calorii pentru a pierde în greutate și, cu siguranță, există unele opțiuni de dressing care sunt mai bogate în calorii decât altele”, spune Lauren Harris-Pincus, dietetician și autoare a cărții „The Protein-Packed Breakfast Club”.
Cele mai bune sosuri pentru salată
În cazul persoanelor care doresc să piardă în greutate, unul dintre cele mai bune sosuri pentru salată este cel pe bază de iaurt. „Dressingurile pe bază de iaurt vă oferă ce e mai bun din ambele lumi, deoarece sunt cremoase, dar și sărace în calorii”, spune Charlotte Martin, dietetician.
Un alt dressing care nu dă greș niciodată este cel de vinegretă. „Are o notă de dulceață cu puțin sau deloc zahăr adăugat și este plină de grăsimi nesaturate sănătoase pentru inimă”, a explicat dieteticianul.
Deși nu poate fi considerat un dressing, uleiul de măsline în combinație cu lămâia, sarea și piperul poate să ofere un gust aparte legumelor. În același timp conține și grăsimi sănătoase care protejează inima.
Care sunt dressingurile pe care dieteticienii nu le recomandă
Dressingul salatei Caesar este unul dintre cele mai bogate în calorii și sodiu. „Dressingurile Caesar sunt atât de gustoase și asta datorită conținutului ridicat de grăsimi. Totuși, acestea pot ajunge la aproape de 20 de grame de grăsime pe o porție de două linguri”, spune Martin.
Dressingul franțuzesc și Thousans Island sunt alte exemple pe care dieteticienii nu le recomandă. „Thousand Island este un dressing pe care probabil ar trebui să îl evitați. Este cunoscut pentru că are un conținut ridicat de sodiu și zahăr adăugat, iar zahărul este adesea listat în partea de sus a listei de ingrediente”, explică dieteticianul. „Ca și dressingul Thousand Island, este plin de zahăr adăugat și are zahărul în capul listei de ingrediente”, a spus Martin despre dressingul franțuzesc.
În această categorie se încadrează și dressingul pe bază de brânză albastră. „Dressingurile cremoase mai bogate în grăsimi și mai calorice, cum ar fi Caesar, blue cheese sau ranch, conțin aproximativ 110-120 de calorii și 12 g de grăsime la 2 linguri, ceea ce este aproape dublu față de unele vinegrete”, spune Harris-Pincus.