Care este programul magazinelor Lidl de Revelion

Publicat: 30 12. 2022, 11:34

Magazinele au program special la trecerea dintre ani. Lidl a anunțat orarul după care va funcționa în ultimele două zile din an, precum și la începutul lui 2023, prin intermediul unui comunicat de presă.

Pe 30 decembrie, toate magazinele Lidl vor funcționa în intervalul 07.00-22.00.

În ultima zi din an, clienții vor putea să își facă cumpărături la Lidl în intervalul orar 07:00 – 18:00.

Programul magazinelor Lidl pe 1 ianuarie 2023

Lanțul de magazine Lidl va fi închis în prima zi din an, pe 1 ianuarie, în toată țara.

În data de 2 ianuarie 2023, orarul de funcționare al magazinelor Lidl va fi între 09:00 – 17:00, iar începând cu 3 ianuarie 2023 magazinele Lidl vor reveni la programul normal de funcționare, între 07:30 și 21:00.

„Lidl este primul retailer din România care a implementat, începând cu decembrie 2013, politica de a oferi două zile libere angajaților din magazine cu ocazia Sărbătorilor de Crăciun, respectiv de Paște. Pe lângă cele două zile libere, Lidl le oferă tuturor angajaților bonusuri cu ocazia celor două sărbători, care se adaugă la celelalte beneficii financiare, precum tichete de masă, bonusuri aniversare și remunerație pentru orele suplimentare sau sporuri pentru orele lucrate în zilele declarate Sărbători legale”, se arată în comunicatul emis de cei de la Lidl.