Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a menționat că a găsit motivul pentru care pesta porcină se extinde, dar a spus și că: „Este de neconceput să oprim creșterea porcilor în gospodăriile populației”.
Daea crede că pesta porcină se extinde din cauza numărului mare de mistreți din România și din cauza nerespectării legii.
„Este de neconceput să oprim creşterea porcilor în gospodăriile populaţiei. O spune un om cu experienţă, cu analiză în domeniu şi, dacă vreţi, cu foarte multe interpretări tehnice din acest punct de vedere, iar lucrul acesta trebuie să fie foarte clar înţeles pentru totdeauna, dat fiind faptul că România nu se identifică decât cu ea însăşi. (…) Noi avem o singură problemă pe care trebuie să o rezolvăm şi o rezolvăm prin acte normative ferme, şi anume acea trasabilitate a produsului, sau mai bine zis acea mişcare a animalelor. Pentru că această proliferare a bolii este determinată, între altele, de factorul acesta generat de lipsa de respect faţă de lege, pentru că ştiţi foarte bine – şi eu m-am confruntat cu această treabă, o ştiu în intimitatea ei – în momentul în care omul nu înţelege că un animal care iese din curte trebuie să ştie unde-l duce şi în ce scop, lucrurile acestea pot produce în continuare greutăţi autorităţilor statului, inclusiv instituţiei sanitar-veterinare care nu poate să creeze un baraj de bio-securitate pentru fiecare gospodărie în parte”, a spus ministrul Agriculturii, Petre Daea.
De asemenea, ministrul a mai adăugat că s-au luat măsuri în ceea ce privește pesta porcină, doar că virusul „a călărit Europa și nu numai Europa”, iar pentru acesta nu există „un răspuns medical nici vaccinuri, nici prin tratamente”, potrivit stiripesurse.ro.
În noiembrie 2022, pesta porcină a făcut ravagii fiind sacrificate 100.000 de animale în mai puțin de o lună.
„„Până acum nu s-a făcut nimic de către nimeni, nimic, nimic nu s-a mișcat pentru a se opri, întâmpina cazurile de pestă porcină africană. (…) Sunt pline pădurile de hoituri, de schelete de mistreți morți. Acolo, virusul rămâne luni de zile și e purtat de oamenii care umblă în acele locuri. Nu s-a făcut nimic. E de vină ANSV-ul, e de vină și Ministerul Mediului, care spune că vânatul e al Ministerului Mediului și nu a făcut absolut nimic”, declara pe atunci Dimitrie Muscă, fermier și directorul combinatului agroindustrial Curtici.