Potrivit unui studiu publicat în British Journal of Nutrition, persoanele care au luat cina mai devreme, între 19:00 și 19:30, au pierdut mai mult în greutate în comparație cu cele care au luat cina mai târziu, în jurul orelor 22:30-23:00.
Mâncatul noaptea poate să perturbe ritmul circadian al organismului, astfel fiind mai dificilă pierderea în greutate. Dr. dietetician Lindsay Allen susține că mâncatul mai devreme ajută la arderea grăsimilor în timpul somnului. În același timp, mâncatul târziu duce la creșterea nivelului de insulină, potrivit adevărul.ro.
Deși mulți dintre noi alegem să consumăm gustări pe timpul nopții, atunci când ne uităm la televizor, acest lucru nu este recomandat de specialiști, deoarece adăugăm calorii suplimentare.
Dr. Weimann recomandă o cină echilibrată, urmând „metoda farfuriei sănătoase”, care presupune împărțirea farfuriei în legume, proteine slabe și cereale integrale.
Nutriționistul Tania Fântână sugerează ca masa de seară să fie servită cu 2-3 ore înainte de culcare, în funcție de programul fiecăruia. „Atenție însă, cei care se culcă la ora 2:00-3:00 noaptea nu pot lua cina în jur de ora 23:00. Chiar dacă ne-am făcut o obișnuință din asta și credem că avem organismul antrenat, digestia nu este ceea ce ar trebui să fie la ora aceea. Funcționăm foarte mult ca hormoni, enzime, digestie, după lumina solară. Chiar și pe timpul verii, ora 23:00 e o oră fără soare. Dacă aveți serviciul de așa natură că vă culcați mult în creierii nopții, faceți-vă o obișnuință de a lua cina la ora 21:00 maxim”, spune Tania Fântână.