Care este destinația care i-a luat inima regelui danez. Acesta și-a declarat dragostea față de un loc care nu este foarte vizitat

Publicat: 05 07. 2024, 21:22

Regele Frederic al X-lea al Danemarcei a declarat că Groenlanda este unul dintre locurile sale favorite, în timpul unei vizite pe care a realizat-o pe acel teritoriu insular.

Legătura specială pe care o are regele danez cu Groenlanda

Regele Frederik al X-lea a declarat, în cadrul unui dineu de gală organizat joi seară în capitala insulei, Nuuk, că Groenlanda are o semnificație deosebită pentru el și familia sa. „Poţi să îţi pierzi inima către un popor şi o ţară?”, s-a întrebat monarhul danez. „Da, pot să confirm acest lucru. Groenlanda are o semnificaţie foarte specială pentru mine şi familia mea”, a adăugat el.

Potrivit transcrierii discursului său, regele a menționat că experiențele trăite în timpul călătoriilor sale anterioare în Groenlanda, inclusiv o expediție de o lună cu o sanie trasă de câini, l-au ajutat să se pregătească pentru rolul de suveran, potrivit AGERPRES. 

„O parte a pregătirii a avut loc în fiordul din apropiere de Nuuk. O parte din pregătire a avut loc pe o sanie trasă de câini în nordul Groenlandei. O parte din pregătire a avut loc atunci când mi-am pierdut inima pentru Groenlanda şi pentru groenlandezi”, a declarat suveranul danez.

Regele Frederik a urcat pe tron în ianuarie 2024

Regele Frederik al X-lea a urcat pe tronul Danemarcei în ianuarie 2024, după abdicarea mamei sale, regina Margrethe a II-a, în vârstă de 84 de ani. Groenlanda, deși în mare parte autonomă, aparține oficial Regatului Danemarcei.

Monarhul a fost însoțit de soția sa, regina Mary, în vârstă de 52 de ani, și doi dintre cei patru copii ai lor, prințul Vincent și prințesa Josephine, gemeni de 13 ani. Familia regală a fost oaspete în Groenlanda timp de aproape o săptămână, timp în care au fost programate mai multe întâlniri oficiale.