Cristian Tudor Popescu a vorbit despre cazul oamenilor lui Horațiu Potra, duminică, pe B1 TV, și a explicat ce s-ar fi putut întâmpla dacă indivizii înarmați reușeau să ajungă în Capitală și să producă tensiuni în zona secțiilor de votare în care își chemase Călin Georgescu susținătorii.
„Eu aș vrea să vă conturez așa, acum, ce s-ar fi putut întâmpla astăzi (…), chiar în condițiile în care au fost anulate alegerile de Curtea Constituțională, și anume domnul Georgescu a chemat lumea la secțiile de votare, a sperat să vină mult mai multă lume decât a venit. Indivizii aceștia, cei 20, au fost descoperiți, depistați și reținuți, câți or mai fi fost alții care erau pregătiți și pe care nu i-au sesizat organele?”, a spus gazetarul.
„Deci acești indivizi, înarmați cu ceea ce am văzut, veneau pe la secțiile astea de votare și acolo creau agitație, «să voteze», «să voteze oamenii”, «e democrație», «ce e asta, dictatură?», «ni se ia votul», făceau agitație mare, veneau jandarmii, și atunci era suficient un foc de armă, după cum am văzut că erau dotați respectivii, pentru a începe acolo o busculadă gravă în care oamenii puteau fi loviți, puteau fi împușcați chiar de către acești indivizi, iar apoi să se spună «ia uite ce a făcut Guvernul asasin», da? «Au omorât oamenii fiindcă au venit la secția de votare». Bine, puteau să moară oameni și călcați în picioare acolo, cum se întâmplă în astfel de situații. Deci asta s-a urmărit astăzi”, a continuat Cristian Tudor Popescu.
„Ăsta e un plan B, care a fost pus în acțiune împreună cu imaginile care au străbătut… România a fost supusă astăzi unui «bombardament» cu «rachete», «rachete hipersonice», pentru că au circulat «imagini» cu trupe românești, cu tancuri, vehicule de luptă, care se îndreaptă spre Ucraina. Nu știu cum populația României a fost convinsă că se duc tinerii noștri să moară în Ucraina! Deci această combinație a fost făcută ca un plan B, probabil că aia cu Ucraina se făcea oricum, pentru a-l propulsa pe Georgescu în câștigător și în turul 2”, a mai spus gazetarul.