Era aproape 9 seara, duminică, când la stația de metrou Tineretului a fost sesizată o defecțiune care a impus reorganizarea circulației trenurilor. Imaginile surprinse la fața locului au arătat mai multe bubuituri cu flamă, ce s-au produs la un tren aflat în stație aparent gol – călătorii ar fi fost rugați să coboare pentru că în interior mirosea a fum – în momentul în care acesta se pregătea să plece din stație. Deși din primele informații nu au fost înregistrate victime, momentul a produs panică, iar peronul a fost evacuat.
Martorii susțin că problemele din garnitura de metrou s-au făcut resimțite atunci când acesta se îndrepta de la stația Unirii către Tineretului. În vagoane s-a simțit miros de fum, iar trenul a fost oprit între cele două stații.
Odată ajunșiîn stația Tineretului, călătorii au părăsit vagoanele. La scurt timp după plecarea metroului, s-a produs o succesiune de explozii, provocând panică pe peron.
Totul s-ar fi întâmplat după apariția unei probleme tehnice la o șină, explozia producându-se din cauza forței de frecare dintre roata garniturii și șină. În urma deflagrației a existat o degajare puternică de fum.
Călătorii aflați în tren la momentul incidentului au fost evacuați în siguranță. La fața locului a intervenit și Serviciul Privat de Pompieri al Metrorex. Până la remedierea situației, metroul a circulat pe un singur fir, fiind practic blocat sensul spre stația Berceni – în schimb, garniturile care au circulat spre Pipera nu au oprit în stația Tineretului.
„A fost o defecțiune la un tren, nu este nimeni rănit sau într-o situație precară. S-a degajat fum, nu știu informațiile de pe teren”, a declarat, pentru Libertatea, Maria Cârțan, purtătorul de cuvânt al Metrorex”.
Metrorex informează că astăzi, 20.09.2020, în jurul orei 20.40, la stația de metrou Tineretului, a fost sesizată o defecțiune la trenul care circula pe firul 2. Conform procedurilor aplicabile în astfel de situații, echipele Metrorex au intervenit cu acțiuni specifice pentru remedierea și degajarea situației.
Circulația trenurilor a fost reorganizată astfel:
Facem mențiunea că siguranța publicului călător nu a fost pusă în pericol în nicio secundă, acesta fiind informat permanent prin instalațiile de sonorizare de la nivel peron. Începând cu ora 21.50, situația a fost remediată și circulația a fost reluată în condiții normale.
Precizăm că stația de metrou Tineretului se află pe Magistrala a 2-a, care este propusă pentru modernizare, fiind necesară realizarea și modernizarea instalației Interlocking.