De la 1 septembrie cardul de sănătate devine obligatoriu. Însă 300.000 de oameni nu și-au ridicat încă documentul fără de care nu vor putea primi consultații, informează B1 TV.
În plus cei care îl pierd, vor plăti emiterea lui și evident, vor sta iar la cozi la casele de asigurări.
Cea mai mare problemă însă, o reprezintă sistemul de validare şi asta pentru că una dintre firmele care se ocupă de sistem a intrat în insolvenţă.
Oficialii Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate anunţă că în acest moment nu există nicio societate care să se ocupe şi de mentenanţa cardurilor şi abia în următoarea perioadă ar putea fi organizată o licitaţie pentru acest lucru.
Pentru cei care din motive de religie, de conştiinţă refuză să folosească cardul, trebuie să existe o cerere şi în baza ei se eliberează o cererere care ţine loc de card trei luni. Pentru cei care nu a fost emis cardul primesc servicii pentru că în sistem se vede dacă acest a fost , sau nu emis”, a declarat Vasile Ciurchea, președnte CNAS.
În acestă perioadă au fost tipărite şi trimise Poştei Române 25.000 de carduri, care nu au ajuns însă la cetăţeni.
Ele vor apărea în sistem ca fiind emise, în momentul în care acesta vor ajunge în mâna beneficiarului sau atunci când reprezenţanţii poştei le returnează casei de asigurări.
Până când cetăţenii primesc cardul, primesc servicii medicale gratuite. Cei care împlinesc 18 ani vor fi luaţi automat în evidenţele CNAS.
”Pentru asiguraţii care au pierdut cardul, l-au deteriorat… Aceştia trebuie să se deplaseze la Casa de Asigurări, să depună cerere, să plătească 15,5 lei şi noi comandăm tipărirea unui card”, a mai spus președintele CNAS.
Mulţi dintre bucureşteni nici nu ştiau că de la 1 septembrie cardul devine obligatoriu, aşa că nu s-au grăbit să intre în posesia lor.
Cea mai mare problemă o reprezintă însă funcţionarea sistemul de validare şi menţinere a cardurilor, asta dupa ce firma care se ocupa fix de această problemă a intrat în insolvenţă.
”Nu este nicio problemă din punctul nostru de vedere vis a vis de acestă firmă care a intrat în insolvenţă. Nu se referă la mentenanţa cardului, se referă la proiectul cardului, unde a fost un consorţiu, contractul între noi şi liderul consorţiului funcţionează”, a mai spus Ciurchea.
Deşi preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate spune că serviciile de mentenanţă a sistemului sunt asigurate şi că răspunderea aparţine exlusiv consorţiului format din 3 firme, dintre care una este din 2014 în insolvenţă, CNAS anunţă că va face o licitaţie tocmai pentru mentenanţă.
Până atunci însă, sistemul funcţionează cu erori şi blocaje care îi ţin pe bolnavi ore în şir la uşile medicilor de familie.