Cardul de sănătate, din nou blocat. Medic de familie: De vineri dimineață, sistemul nu mai merge deloc. Ne deranjează impredictibilitatea funcționării (VIDEO)
Cardul de sănătate este din nou blocat. Mai precis, este vorba despre sistemul care validează cardurile în momentul în care pacienții se prezintă la medicii de familie.
„De joi după amiază a început să funcționeze impredictibil. De vineri dimineață nu mai merge deloc. Problema e că peste weekend nu se mai validează consultații. Ne deranjează impredictibilitatea funcționării”, a declarat, pentru Știrile B1 TV, medicul de familie Sever Oană.
„Optăm să lucrăm în afara sistemului. Așteptăm să se rezolve. Ultimul afectat e pacientul, nu putem edita rețea, nu e recunoscută de farmaciști, dacă totuși o facem. Ne-a dezamăgit faptul că nu funcționează. Nu e un sistem foarte complicat. Trebuie făcut ceva pentru îmbunătățire, să funcționeze în paralel și pe analize, rețete, analize”, continuă Oană.
La rândul său, președintele CNAS, Vasile Ciurchea, confirmă defecțiunea sistemului.
„Sistemul răspunde mai greu, e o perioadă de raportare, se fac plăți, e o perioadă dublu încarcată. Consultații se pot oferi offline și apoi ridicate în sistemul informatic al Casei. Am spus-o de fiecare dată. E o perioadă de raportare, ne asumăm. Raportarea și plățile trebuie făcute”, a spus Ciurchea.
„Problema se rezolvă tot timpul. Chiar supraveghem sistemul pentru a avea cât mai puține perioade în care să nu funcționeze așa cum își dorește lumea. Nu fugim de raspunsuri, facem tot ce trebuie ca sistemul sa funcționeze”, a conchis președintele CNAS.
#DIRECT_ONE_5n4727#