Carambol pe autostrada București-Pitești. Șase mașini au fost implicate într-un accident
Trafic blocat pe autostrada București-Pitești. Un accident în care au fost implicate șase mașini a avut loc la kilometrul 20.
Carambolul s-a produs pe sensul spre Pitești. Autoritățile au intervenit la fața locului.
SUPER REDUCERILE CONTINUĂ PE TOTALCOMENZI.RO: AICI găsești orice îți dorești, de la electrocasnice la cadouri personalizate
Florin Cătălin Neguţ, purtător de cuvânt al ISU Giurgiu, a declarat că nicio persoană nu a fost rănită.
"În data de 25 noiembrie 2016, în jurul ore 16.55, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Giurgiu a fost solicitat pentru a interveni la un accident rutier produs pe A1 Bucureşti Piteşti, la kilometrul 20, pe sensul de mers către Piteşti, în care au fost implicate şase autoturisme. După sosirea echipajelor la locul intervenţiei s-a constatat că nu sunt persoane încarcerate, acestea nu au traumatisme vizibile la prima evaluare şi nu au solicitat îngrijiri medicale", a declarat, pentru Mediafax, Florin Cătălin Neguţ.
La momentul transmiterii ştirii, circulaţia este blocată pe A1, pe sensul de mers către Piteşti.