Eveniment - 20 nov, 08:10
Un carambol în care au fost implicate 17 autovehicule, între care o ambulanţă, a avut loc, duminică dimineaţă, pe DN1, în Braşov, în zona Dârste, pe fondul poleiului depus pe un pod, informează oamenii legii, citați de agerpres.
Conform Inspectoratului de Poliţie Judeţean Braşov, coliziunea în lanţ a avut loc pe sensul de mers către Bucureşti.
În urma impactului între vehiculele implicate au rezultat doar avarii, nefiind rănită nicio persoană.
Evenimentul s-a petrecut din cauza poleiului depus pe un pod din acea zonă, precizează sursa citată.
Traficul a fost reluat la acest moment.