Captură URIAȘĂ a polițiștilor de frontieră

Publicat: 24 02. 2019, 12:23

Poliţiştii de frontieră din Suceava au confiscat sâmbătă peste 38.000 de pachete cu ţigări de provenienţă ucraineană, în valoare de aproximativ 448.000 lei, potrivit Agerpres.

Dacă o parte dintre acestea erau transportate în colete voluminoase de către persoanele ce le aduceau de la linia de frontieră, alte 560 au fost identificate în urma unui control asupra trenului de călători internațional.

Serviciul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Suceava au observat pe raza localităţii de frontieră Falcău (jud. Suceava) mai multe persoane care transportau de la linia de frontieră către interiorul ţării colete voluminoase, sâmbătă, în jurul orelor 20.00.

„Poliţiştii de frontieră au acţionat pentru reţinerea celor în cauză efectuând somaţiile legale prin voce. Nici de această dată cei în cauză nu s-au supus, fapt pentru care au fost executate şase focuri de avertisment în plan vertical. În acel moment bărbaţii au abandonat coletele şi s-au retras spre teritoriul statului vecin”, susține Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, într-un comunicat.

În urma cercetării zonei au fost descoperite mai multe colete care conţineau 35.160 de pachete cu ţigări, de provenienţă ucraineană, a căror valoare se ridică la suma de 412.000 lei. În cauză se efectuează cercetări în vederea identificării persoanelor implicate şi a documentării întregii activităţi infracţionale, a menţionat sursa citată.
Tot sâmbătă, în P.T.F. Vicşani-feroviar (jud. Suceava), poliţiştii de frontieră împreună cu lucrătorii vamali au efectuat un control amănunţit asupra trenului de călători internaţional, aflat pe sensul de intrare în România.

„Astfel, a fost descoperită, în cutia laterală a sistemului de răcire, cantitatea de 560 pachete ţigări, de diferite mărci, de provenienţă ucraineană. În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că ţigările aparţin unui cetăţean român, P.C. de 52 de ani. Ţigările în valoare de 830 lei au fost ridicate în vederea confiscării, iar persoana în cauză a fost sancţionată contravenţional cu amendă în valoare de 5.000 lei fiecare”, se mai arată în comunicat.