Un căpitan la Autoritatea Navală din Galaţi a fost trimis în judecată pentru că ar fi pretins bani administratorului unei societăţi ca să poate să-i permită desfăşurarea activităţii în port, respectiv să-i faciliteze încheierea unor contracte în zona portuară gălăţeană, informează Mediafax.
Inculpatul Giorgel Neculai, căpitan de port specialist la Autoritatea Navală Română – Căpitănia Zonală Galaţi, a fost trimis în judecată pentru luare de mită şi trafic de influenţă.
Potrivit rechizitoriului, în perioada august – septembrie 2006, inculpatul Giorgel Neculai, în calitate de căpitan de port specialist la Autoritatea Navală Română – Căpitănia Zonală Galaţi, a pretins de la un denunțător suma de 2.000 lei cu titlu de mită. Inculpatul i-a adus la cunoştinţă denunţătorului (administrator al unei societăți comerciale) că, în cazul în care nu îi va da suma cerută, uzând de funcţia sa publică, va obliga firma denunţătorului să plătească Autorităţii Navale Române 5% din valoarea lucrărilor pe care le desfăşoară în port sau chiar îi va înceta activitatea în port.
În 13 noiembrie 2006, inculpatul fost prins în flagrant după ce a primit de la denunţător suma de 1.800 lei, ca primă tranşă din banii ceruţi cu titlu de mită.
De asemenea, la începutul anului 2006, inculpatul Giorgel Neculai, în calitate de căpitan de port specialist la Autoritatea Navală Română – Căpitănia Zonală Galaţi, a pretins şi a primit de la acelaşi denunţător suma de 2.000 lei pentru a-i facilita încheierea unor contracte în zona portuară Galaţi.
În vederea confiscării, procurorii au instituit sechestru asigurător asupra unei sume de bani aparţinând inculpatului Neculai Giorgel.
Dosarul a fost înaintat spre judecare la Tribunalul Galaţi.