Cântărețul Alin Oprea se va vaccina în cadrul maratonului din Capitală: La început am fost sceptic, dar apoi am înțeles de ce riscurile sunt foarte mici și avantajele sunt foarte mari (VIDEO)

Publicat: 08 05. 2021, 23:44

Cântărețul Alin Oprea, solistul trupei Talisman, va merge duminică să se vaccinezze anti-COVID-19 în cadrul maratonului care se desfășoară în București. Prezent sâmbătă seară, în cadrul emisiunii ”Special B1”, moderată de Nadia Ciurlin, artistul a povestit că a fost infectat cu coronavirus la finalul anului trecut și timp de câteva zile s-a confruntat cu simptome agresive ale bolii. Alin Oprea a spus și că pentru o perioadă a fost sceptic în privința vaccinării anti-COVID-19.

Alin Oprea: În decembrie 2020 am fost bolnav. Am simțit destul de dur efectele COVID-19

”Ca orice om din această țară care nu e foarte familiarizat cu domeniul medical, am tot aplecat urechea la ce spuneau X, Y, Z și, tot ca orice om, eram destul de sceptic legat de acest vaccin. (…) Să fiu sincer, nici nu eram foarte interesat de vaccin deoarece în decembrie 2020 am fost bolnav. Am simțit destul de dur efectele bolii, chiar dacă m-a lăsat destul de repede. Vreo trei zile am fost la nivelul la care… cel puțin într-o zi, am vrut să merg la toaletă și m-am așezat din nou în pat pentru că n-am fost în stare. Într-o altă zi, încercam să merg până la masă să-mi iau ceva de mâncare și nu am reușit să mă ridic din pat să merg să mănânc, fiind și singur acasă. Putea fi mai rău.

Eu am simțit boala ca fiind destul de agresivă, dar a mers până la un punct, după care am simțit cum sistemul imunitar începe să lucreze. Dacă începutul a fost așa, îmi dau seama de alți oameni care au dus boala mai sus de acest nivel sau au ajuns, Doamne ferește, la terapie intensivă, îmi dau seama cam cum s-ar fi putut manifesta dacă «înflorea» cu totul. Deci nu e de joacă deloc”, a povestit cântărețul.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Întrebat cine l-a convins să meargă să se vaccineze, Alin Oprea a răspuns: ”Am fost sceptic. Am vorbit cu un bun și vechi prieten al meu, este vorba despre domnul profesor doctor Viorel Jinga, este rectorul Universității de Medicină și Farmacie din București. El este medicul meu curant de foarte mult timp și suntem și foarte buni prieteni. Un profesionist ca el a reușit să-mi dea toate argumentele necesare să înțeleg de ce riscurile sunt foarte mici și avantajele sunt foarte mari, de ce merită să facem acest lucru și cam cât procent din populație ar trebui să facă acest lucru pentru a ieși din pandemie”.

Artistul a mai spus că a fost convins să se vaccineze și de fratele său care este medic.