Cântăreață de muzică populară, prinsă când se dădea agent ANI. Grupul infracțional din care face parte a înșelat mai mulți primari

Publicat: 24 11. 2015, 16:27
Foto: psnews.ro

O cântăreață de muzică populară a fost prinsă în flagrant în timp ce se dădea agent de intergitate și încerca să convingă un primar să semneze un contract de sute de euro, notează Libertatea. 

Tânăra de 28 de ani din județul Gorj făcea partea dintr-un grup infracțional organizat și îi mințea pe primari că este angajată ANI pentru a primi bani. De altfel, membrii grupării se specializaseră în a păcăli primari să semneze contracte de colaborare, pretinzând că sunt agenți de integritate.

Speriați că vor avea pobleme cu ANI, primarii semnau contractele fără a le citi. Ulterior, ei aflau că au de plătit pe loc 875 de euro, iar actul semnat are o clauză de reziliere de 20.000 de euro. 14 primari au fost înșelați astfel.

Escrocheria a ieșit la iveală când tânăra a fost prinsă înflagrant în Primăria Vârșolț, în timp ce încerca să aplice aceeași schemă.

Fata și alți doi așa-ziși agenți de integritate, tot din Gorj, au fost reținuți pentru 24 de ore și prezentaţi Tribunalului Sălaj cu propunere de arestare preventivă.