Cântăreaţa Dana Marijuana rămâne în arest preventiv pentru trafic de droguri
Cântăreaţa Dana Coteanu, cunoscută cu numele de scenă Dana Marijuana, rămâne în arest preventiv, au decis judecătorii Curţii de Apel Constanţa, după ce DIICOT a contestat decizia Tribunalului ca aceasta să fie plasată în arest la domiciliu, potrivit Agerpres.
Dana Marijuana este cercetată într-un dosar referitor la comiterea infracţiunii de trafic de droguri.
„În baza dispoziţiilor (…) admite contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – DIICOT – S.T. Constanţa împotriva încheierii de şedinţă din data de 08.10.2024, pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul nr. 7450/118/2024/a2. (…) Constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaţilor Coteanu Elena Daniela, Neagu Cristi Alin şi Nicula Mugur Valentin şi menţine măsura arestării preventive faţă de inculpaţii Coteanu Elena Daniela, Neagu Cristi Alin şi Nicula Mugur Valentin, pentru o durată de 30 de zile, cu începere de la data de 16.10.2024. (…) Definitivă. Pronunţată, azi, 16.10.2024”, se arată în soluţia pe scurt a judecătorilor.
Pe 23 august 2024, Dana Marijuana şi alţi doi suspecţi, cercetaţi de DIICOT într-un dosar de trafic de droguri, au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile, printr-o decizie a Tribunalului Constanţa.