Canicula distruge drumuri. Patru mașini avariate pe A1 din cauza unui rost de dilatație

Publicat: 20 06. 2024, 22:04
Sursa foto: captura video Youtube/ Z

Canicula are efecte și asupra infrastructurii. Patru mașini au fost avariate după ce un rost de dilatație s-a defectat pe Autostrada București-Pitești.

Polițiștii au fost sesizați de mai mulți șoferi despre faptul că mașinile lor au fost avariate din cauza unui rost de dilatație de pe partea carosabilă, pe Autostrada A1 București-Pitești, la km 109. Oamenii legii s-au deplasat la locul indicat și au văzut avariile mașinilor, conform Adevărul.

Ce sancțiune a primit administratorul drumului

Aceștia au asigurat zona pentru a evita producerea unor alte incidente, iar reprezentanții administratorului drumului public s-au deplasat la fața locului pentru a remedia situația.

În plus, șoferii au primit autorizații de reparație, iar administratorul drumului a primit o amendă de 3.465 de lei și 21 de puncte de amendă.