Candidatul PNL Marius Nicoară a fost trimis în judecată pentru conducere sub influența alcoolului
Senatorul Marius Petre Nicoară, cap de listă al PNL la alegerile parlamentare în judeţul Cluj, a fost trimis în judecată, informează B1 TV. Acesta a provocat un accident acum doi ani, fiind sub influenţa alcoolului.
Senatorul Marius Nicoară a fost trimis în judecată pentru conducere sub influența alcoolului. Acum dosarul a fost trimis spre soluţionare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Accidentul a avut loc acum doi ani în Cluj-Napoca. Atunci, Marius Nicoară a apăsat prea tare pedala de acceleraţie şi nu a mai putut evita impactul cu un taximetru. Maşina lovită a fost proiectată într-un gard, iar şoferul a avut nevoie de îngrijiri medicale.
Testarea cu aparatul alcooltest a arătat că senatorul consumase băuturi alcoolice înainte să se urce la volan. Ulterior, prin raportul de expertiză medico-legală s-a concluzionat că Nicoară avea la ora indicată o alcoolemie de circa 1,65 gr. %.
Senatorul PNL Marius Petre Nicoară este cap de listă al partidului la următoarele alegeri parlamentare în judeţul Cluj.