Nelu Tătaru, ministrul Sănătății, a anunțat încă din toamnă primele doze de vaccin care vor ajunge în România. Valeriu Gheorghiță. coordonatorul campaniei de vaccinare, a oferit noi informații pe marginea acestui subiect.
Medicul de la Spitalul Universitar crede că la finalul verii anului 2021 se va încheia campania de vaccinare, când 60-70% din populație va fi imunizată împotriva SARS-COV-2.
De asemenea, prima etapă ar urma să se încheie în martie-aprilie.
„În momentul în care va exista platforma unică de programare în vederea vaccinării, simpla intenție a oricărei persoane de a se lista pe acea platformă de programare reprezintă dovada că acea persoană dorește să se vaccineze.
Estimăm undeva la sfârșitul primului trimestru al anului viitor, practic la sfârșit de martie, început de aprilie vaccinarea va putea fi făcută populației generale, ultima etapă a campaniei de vaccinare.
Toate aceste etape se pot suprapune într-un anumit moment, dacă tipurile de vaccinuri aprobate vor asigura nevoia pe care noi o vom avea la un moment dat în România, și anume, dacă disponibilitatea vaccinurilor va acoperi toate nevoile pe care le avem, aceste etape de vaccinare se pot derula în paralel”, a declarat Gheorghiță la Digi 24.
Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare anti-COVID-19, medicul Valeriu Gheorghiţă, a declarat, pentru B1 TV, că vor avea prioritate la vaccinare angajații din sistemul sanitar și social. Vor urma apoi vârstnicii, persoanele cu boli cronice și angajații din infrastructura critică a statului.
„Activitatea de vacinare se desfășoară în etape succesive care includ, în primul rând, lucrătorii din domeniul sănătății și din domeniul social. Ulterior sunt vizate grupele de risc, persoanele peste 65 de ani și persoanele cu boli cronice. Pe același nivel de prioritizare vor fi persoanele care deservesc activitățile esențiale din infrastructura critică a statului. În ultima etapă ne adresăm populației generale fără boli cronice”, a precizat medicul.