Când va intra în vigoare Legea carantinei și izolării
Guvernul are din nou pârghiile pentru a reduce răspândirea SARS-CoV-2! Legea care priveşte carantina, izolarea şi internarea pacienţilor cu noul coronavirus a fost publicată în Monitorul Oficial, iar de marți, 21 iulie, intră în vigoare. Legea prevede printre altele că direcțiile de sănătate publica să îi monitorizeze pe cei pozitivi care au plecat din spitale. Sunt peste 900, în prezent.
Legea carantinei și izolării intră în vigoare. Ce prevede actul normativ
Legeaprivindcarantina şi izolareaa fost publicată, sâmbătă, în Monitorul Oficial numărul 634. De asemenea, legea intră în vigoare marți, 21 iulie.
La trei săptămâni de când magistraţii au cerut acest act normativ şi după lungile tergiversări ale sociale-democraţilor în Comisia Juridică a Senatului, Guvernul spune că poate lua acum noi decizii în beneficiul pacienţilor.
După două săptămâni în care nu au existat reguli și aproape 1000 de pacienți infectați au plecat de bună voie din spitale, bolnavii vor putea fi din nou internați.
„Încă n-am văzut impactul tergiversării adoptării unei legi, în urma deciziei Curţii Constituţionale. Să nu uităm că nu am avut nicio posibilitate de a împiedica persoanele bolnave să iasă din spital, nu am avut nicio posibilitate de a dispune izolarea la domiciliu a persoanelor bolnave sau a persoanelor care au intrat în contact cu persoane bolnave, că n-am avut nicio posibilitate legală de a dispune carantinarea sau o serie de alte măsuri”, a declarat sâmbătă Ludovic Orban.
Persoanele suspecte de orice boală contagioasă vor fi trimise în carantină prin decizii ale Direcțiilor de Sănătate Publică, iar bolnavii confirmați vor fi obligați să stea cel puțin 48 de ore într-o unitate medicală.
Izolare și carantină pentru locuitorii zonelor afectate de Covid-19
Nimic nu-l mai poate opri pe ministrul Sănătăţii să reintroducă măsurea carantinei în zonele cu focare de SARS-CoV-2, de marţi, odată cu intrarea în vigoare a noi legii promulgată de preşedintele Klaus Iohannis. Ministrul Sănătăţii a şi anunţat deja că, dacă legislația îi va permite, va trece la izolarea și carantinarea locuitorilor cu o creștere masivă a îmbolnăvirilor sau a zonelor unde transmiterea comunitară scapă de sub control. Nelu Tătaru spune că ar putea fi reintroduse şi restricţii pentru terase.
De asemenea, în funcție de evoluția epidemiei de COVID-19 din România ar putea fi introduse o serie de restricții pentru funcționarea teraselor, a anunțat Nelu Tătaru, ministrul Săntătății, care a subliniat că autoritățile nu doresc să facă acest pas și că doresc „ca toată lumea să conștientizeze” și să respecte regulile de siguranță sanitară.
„Suntem într-un moment destul de dificil, vom acea două săptămâni destul de grele pe care, în contextul în care apare şi legea marţi, o să le putem gestiona, dar trebuie o colaborare, atât din partea agenţilor economici cărora le-am facilitat redeschiderea unor afaceri în contextul relaxărilor, cât şi populaţiei civile care ar trebui să respecte normele de aplicare a acestor relaxări. (…) Când am putut decide şi am putut trata aşa cum consideram noi, am avut o evoluţie favorabilă. Când a intervenit acea măsură de relaxare, dar nu acela a fost pericolul, ci acea neîncredere, acea bagatelizare, acele îndemnuri de a nu respecta…Când vine din partea unei forţe politice, când vine din partea unor oameni care reprezintă ceva în statul român, când vine din partea unor lideri de opinie, totul devine foarte greu”, a spus Nelu Tătaru, duminică, zi în care s-au înregistrat alte 767 de noi cazuri de îmbolnăvire cu Covid-19, potrivitLibertatea.