Când va avea loc votul din Parlament pe moțiunea de cenzură a PSD împotriva Guvernului Orban

Când va avea loc votul din Parlament pe moțiunea de cenzură a PSD împotriva Guvernului Orban
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Ziua votării moțiunii de cenzură depusă de PSD, semnată de 205 parlamentari și intitulată „Guvernul PNL, de la pandemie la pande-mită generalizată”, este încă incertă, în ciuda faptului că documentul a fost citit joi în Plenul Parlamentului.

Ziua votării Moțiunii de cenzură, decisă de PSD în ședința Cex

PSD-iștii nu au stabilit încă ziua în care moțiune va fi dezbătută și votată. Social democrații vor avea vineri o nouă ședință a Comitetului Executiv în care vor decide când votează moțiunea.

Fostul președinte CCR Augustin Zegrean a atras atenția însă că moțiunea trebuie dezbătută în sesiunea în care a fost depusă, pentru că are caracter de urgență. Această precizare vine în contextul în care social-democrații iau în calcul ca moțiunea să fie votată abia în septembrie, potrivit unor informații date pe surse de Digi24.ro: „Au fost discuții despre data de 7 septembrie. Miercuri vom avea o ședință CEx și vom stabili exact”.

Augustin Zegrean spune însă că acest lucru ridică probleme de constituționalitate:

“Trebuie dezbătută în aceeași sesiune în care a fost depusă. L-am auzit pe Marcel Ciolacu spunând că se va dezbate în septembrie…asta e de noaptea minții. Moțiunea de cenzură are caracter de urgență. Termenul de dezbatere este la trei zile de la data la care a fost prezentată în ședință în camere, nu de când a fost depusă. Ea urmează s fie citită într-o ședință comună. Din acel moment, în trei zile trebuie dezbătută. Abia dacă se depășește acel termen va putea Orban să facă o plângere la CCR, dar nu pe conflict, ci pe nerespectarea Cosntituției, în dezbaterea moțiunii”.

Moțiunea decenzură, atacată la CCR

Premierul Ludovic Orban a declarat joi, la Parlament, după cititrea moțiunii de cenzură, că a luat decizia să conteste la Curtea Constituțională un conflict între Guvern și Parlament în ceea ce privește depunerea moțiunii de cenzură în sesiune extraordinară.

Ludovic Orban declarase marți că ia în calcul să sesizeze CCR pentru un conflict constituțional între Guvern și Parlament în legătură cu moțiunea de cenzură. Orban contestă depunerea moțiunii în sesiune extraordinară și a declarat că demersul PSD este „o aventură care nu are nicio șansă să fie dusă la bun sfârșit”.

Partidul Social Democrat va decide vineri, în cadrul unei ședințe a Comitetului Executiv Național, calendarul moțiunii de cenzură. Purtătorul de cuvânt suspendat al PSD, Lucian Romașcanu, a declarat că PSD își dorește să voteze cât mai repede moțiunea împotriva Guvernului Orban.

„Va fi stabilit calendarul de vot al moțiunii de cenzură. Ne dorim să votăm cât mai repede pentru că în momentul astă orice zi cu guvernul Orban este o zi pierdută pentru țară”, a spus Romașcanu.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:06 - Cât costă un parfum de la noul brand al Ilincăi Vandici. „Femeile sunt cu de toate, iar parfumul este esențial”
23:53 - Ciolacu reafirmă că-l va desemna premier pe Bolojan dacă va câștiga prezidențialele. Liderul PSD vrea continuarea coaliției cu PNL: „De ce să stricăm ceva ce funcționează?”
23:18 - Geoană: Rugămintea mea din inimă – veniți la vot! Votați cu cine doriți, eu sper că veți vota cu mine / La momentul complicat pe care-l traversăm, eu nu mi-aș da țara pe mâna unor nepricepuți (VIDEO)
23:16 - Șofer mort, după ce mașina pe care o conducea a fost lovită de tren, în Lugoj. Mecanicul de locomotivă a suferit un atac de panică
22:55 - Cetățenii români vor putea călători fără viza în China. De când intră în vigoare noua hotărâre și până când e valabilă
22:33 - Două femei din Capitală, reținute după ce ar fi încercat să „cumpere” o mașină de lux, fără să plătească la schimb
22:29 - Ciolacu anunță că a vorbit din nou cu Trump și că de la anul vor fi eliminate vizele românilor pentru SUA. La discuție a participat și Viktor Orban
22:10 - Geoană, întrebat dacă au existat negocieri pentru a se retrage din cursă: “Eu sunt singurul care nu aveam motive să renunț, pentru că n-am ce negocia. Nu-mi doresc decât să slujesc țara asta. Este o perioadă mai grea decât ‘89″ (VIDEO)
21:59 - Vântul și ninsorile au pus stăpânire pe vestul și centrul țării. Se văd deja primele pagube produse de vremea rea
21:59 - Rareș Bogdan, după ce a votat în Paris: Mă aştept la o prezenţă undeva la 8 – 9 milioane duminică şi din diaspora să sărim de 500.000 (VIDEO)