Un bărbat din Călărași care s-a înscris în programul Casa Verde și căruia dosarul i-a fost aprobat s-a trezit, după ce a făcut investiția, că nu va mai primi nicio compensație de la stat și va trebui să suporte toată cheltuiala din buzunarul propriu. Inițial, Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) i-a aprobat dosarul, dar la nouă luni după a constatat că acesta nu conținea și intabularea casei, prin urmare clientul nu mai e eligibil.
În 2021, Ștefan Dragomir s-a înscris în programul Casa Verde cu speranța că va primi 20.000 de lei de la stat pentru instalarea panourilor fotovoltaice. După mai bine de un an, Administrația Fondului pentru Mediu i-a aprobat proiectul și, câteva luni mai târziu, avea deja panourile pe casă și devenise prosumator.
„În urmă cu două săptămani m-a anunțat că AFM-ul nu vrea să deconteze suma către instalator, pentru că la dosarul inițial nu au fost actele corect depuse. Acei 200 de milioane o să îmi revină să îi plătesc eu… Investiția asta nu știu dacă o să o recuperez nici când o să ies la pensie, pentru că este o sumă considerabila pentru mine”, a susținut Ștefan Dragomir, pentru Digi24.
La 9 luni de când a aprobat dosarul, Administrația Fondului pentru Mediu și-a dat seama că, de fapt, acesta este incomplet, căci îi lipsește intabularea casei. Prin urmare, Dragomir nu va mai primi niciun ban de la stat și va trebui să suporte singur costurile întregii investiții – 34.000 de lei.
AFM nu a răspuns întrebărilor Digi24, ci doar a trimis un număr de înregistrare a solicitării. Între timp, a pornit și a doua sesiune a programului Casa Verde. Peste 31.000 de români s-au înscris, peste jumătate de miliard de lei fiind epuizat în doar câteva minute.