Când se redeschid bisericile. Mesajul transmis de Patriarhia Română

Când se redeschid bisericile. Mesajul transmis de Patriarhia Română
Foto: basilica.ro

Biserica Ortodoxă Română își dorește reluarea grabnică, dar precaută a slujbelor religioase la care să participe și credincioșii.

„Biserica Ortodoxă Română, ca și celelalte culte religioase din România/ Europa,(va)face demersuri firești și riguros argumentate pe lângă autorități, pentru a găsi împreună căile raționale de întoarcere graduală, precaută, dar grabnică la starea de normalitate: revenirea oamenilor, cu respectarea măsurilor de protecție necesare, inclusiv la exercitarea dreptului fundamental la viața religioasă publică, adică în biserici”, a declarat purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, pentru Digi24.

Marcel Vela:BOR trebuie să facă o analiză obiectivă

Ministrul de Interne Marcel Vela a declarat că redeschiderea bisericilor trebuie gândită foarte bine pentru că este vorba de persoane în vârstă, vulnerabile în fața virusului. Ministrul a susţinut că preoții trebuie să facă o analiză foarte riguroasă în acest sens înainte de a lăsa oamenii să vină la slujbe.

„La biserică, în general, merg persoane de o anumită categorie de vârstă. Sunt persoane vulnerabile, trebuie gândit foarte bine, dacă nu cumva există riscul de infecţie în prima fază.

Biserica şi preoţii au fost foarte riguroşi de Paşte, acum biserica trebuie să facă o analiză obiectivă, fără patimă, să vedem ce putem face”, a spus Marcel Vela.

Credincioşii, tot mai nerăbdători

Din 21 martie, odată cuOrdonanța militară numărul 2toate cultele au fost obligate să oficieze slujbele în absența enoriașilor. De asemenea, au fost prevăzute măsuri stricte pentru organizarea nunților, botezurilor sau înmormântărilor, numărul maxim de persoane participante fiind de 8.

Numeroşi credincioşi creştini ortodocşi şi-au exprimat dorinţa ca după 15 mai, odată cu relaxarea restricţiilor, să fie redeschise şi bisericile pentru enoriaşi.

Arhiepiscopul Tomisului, Teodosie, i-aîndemnat pe credincioşii din Constanţa săfacăpetitţi pentru deschiderea lăcaşelor de cult.

Cifrele pandemiei

Autoritățile române au diagnosticat cuCOVID-19, până marți – ora 13, 13.837 de persoane în România, dintre care 325 sunt cazuri noi. Un număr de 5.454 de pacienți au fost declarați vindecați și externați, în timp ce 841au murit, iar alți 244 sunt internați în secțiile de terapie intensivă din țară. Dacă 12.727 de cetățeni sunt în carantină instituționalizată, 19.748 sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală. În același bilanț, Grupul de Comunicare Strategică a mai precizat că, la ora actuală, au fost deja prelucrate 205.842 de teste la nivel național.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`