Bacău: După şapte zile, apa potabilă a revenit la robinet, dar la presiune scăzută. Primarul depune plângere penală împotriva firmei care a executat lucrările la conducta oraşului (VIDEO)
Chinul celor din Bacău se aproprie de final. După şapte zile fără strop de apă la robinete în tot oraşul, sistemul de alimentare funcţionează de câteva ore. În unele cartiere, presiunea este încă mult scăzută, dar autorităţile promit că situaţia va reveni la normal pe parcursul zilei. Şi tot autorităţile anunţă că vor depune plângere penală împotriva firmei care a executat lucrări la conducta de apă a oraşului Bacău, acum şapte ani, lucrări care au provocat o situaţie dramatică timp de şapte zile!
Zile în şir, locuitorii din Bacău n-au văzut strop de apă la robinete. Oamenii luau găleţile şi bidoanele în fiecare dimineaţă şi făceau cozi interminabile în faţa fântânilor din oraş. Apoi veneau acasă şi se spălau la lighean, iar mâncare găteau cu apă din sticlele pet.
Culmea, era varianta cea mai puţin dureroasă. Pentru că momente cumplite îl păşteau pe cel care avea ghinionul să se îmbolnăvească în această perioadă.
Dacă nu erau urgente, pacienţii Spitalului Judeţean Bacău erau trimişi direct acasă. Era singura soluţie pe care o aveau medicii din spitalul lăsat pe uscat. Unitatea cu peste o mie de pacienţi, a funcţionat, aşadar, la limita de avarie. Ulterior, băcăuanii au primit vestea cea bună: apa curge din nou la robinete, deşi timid.
„Apa a fost reluată în majoritate paviolioanelor, aproape în regim normal. Începem să dăm şi apa caldă în regim normal. Am încercat să liniştim, am încercat să asigurăm apa potabilă cu bidoane, sigur că a fost un disconfort pentru toată lumea”, a declarat Adrian Popa, managerul Spitalului Judeţean Bacău, pentru B1TV.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.
Dacă situţia se va repeta, medicii vor apela la Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă şi vor alimenta pacienţii din cisterne, aşa cum au procedat în ultimele două zile.
„Spitalul are o rezervă proprie de aproximativ 600 de metri cubi din care asigură practic funcţionarea în regim normal în jur de 4 zile. Situaţia excepţională de acum de 7 zile ne-a făcut să restricţionăm apa în ultimele 3 zile şi să amânăm tot ce se putea programa pe viitor şi să asigurăm doar urgenţa”, a precizat managerul spitalului.
În schimb, primarul Cosmin Necula a precizat că în moment sunt zone în care nu există o presiune normală, dar se va în ajunge la un regim normal de exploatare.
Autorităţile locale vor oferi apă gratis populaţiei, direct pe străzi, până când situaţia va ajunge la normal. Cauza sistarii apei este una foarte clară, spun specialistii.
„Eu o să depun plângere săptămâna viitoare. Este proastă execuţie a conductei noii porţiuni reabilitată în 2011 cu 52 de milioane de euro şi la care s-a constatat începând de sămbăta trecuta că este prost executată”, a afirmat Cosmin Necula.
Specialiştii vor stabili dacă a fost sau nu vorba şi despre o eroare de proiectare. Edilul şef al Bacăului va depune plangere direct la Parchet faţă de firma pe care o consideră responsabila. Peste 160.000 de băcăuani au fost afectaţi de lipsa apei timp de o săptămână.