Ministrul Educației, Ligia Deca, a prezentat, luni, 18 martie, calendarul înscrierilor la creșă și la grădiniță pentru anul 2024.
În acest an, prima etapă a înscrierilor la creşă sau la grădiniţă începe pe 27 mai şi se încheie pe 14 iunie, potrivit metodologiei şi calendarului trimise spre publicare în Monitorul Oficial.
„Am anunțat, acum ceva timp, lansarea în consultare publică a metodologiei și a calendarului de înscrieri în creșe și grădinițe. La solicitarea partenerilor sociali, au fost modificate datele propuse în forma inițială a proiectului. (…) Toate detaliile privind înscrierea vor fi disponibile pe site-ul Ministerului Educației după publicarea în Monitorul Oficial a Metodologiei de înscriere și a calendarului”, a scris oficialul pe Facebook.
Astfel, potrivit calendarului prezentat, pentru copiii care nu au mai fost la creșă sau grădiniță, prima etapă de înscriere pe baza celor trei opţiuni exprimate de părinţi are loc între 27 mai şi 14 iunie, iar pe 14 iunie se vor afişa listele copiilor înscrişi şi locurile libere după prima etapă de înscriere.
Ulterior, cea de-a doua etapă de înscriere are loc între 17 iunie şi 5 iulie. Pe 5 iulie, sunt anunţate listele copiilor înscrişi şi locurile rămase libere.
Între 19 şi 29 august va avea loc etapa de ajustări, adică înscrierea copiilor care nu au fost înscrişi în primele două etape sau care nu au participat la înscriere.
Pe 30 august se vor afişa listele copiilor înscrişi şi numărul de locuri libere după etapa de ajustări.
Reînscrierea copiilor care frecventează creşa sau grădiniţa în acest an şcolar se va face între 20 şi 24 mai.