Canada a aprobat al doilea vaccin anti-COVID, cel dezvoltat de compania Moderna

Publicat: 23 12. 2020, 17:58
Foto: Hepta - Abaca Press / Utrecht Robin/ABACA

Statul canadian a aprobat al doilea vaccin anti-COVID, cel dezvoltat de compania Moderna, a anunțat Ministerul Sănătății. Astfel, s-a dat liber livrării a aproximativ 168.000 de doze până la finalul anului, relatează Reuters.

Canada a aprobat al doilea vaccin anti-COVID, al companiei Moderna

La începutul lunii decembrie, Canada a devenit a doua țarădin lume care autorizează vaccinul Pfizer/BioNTech și al treilea stat, după Marea Britanie și SUA, care a început campania de vaccinare împotriva COVID-19.

Canada a aprobatvaccinul Pfizer/BioNTech la începutul lunii decembrie

„Eficacitatea vaccinului a fost determinată la aproximativ 95%. Vaccinul a fost tolerat bine de participanți și nu există îngrijorări importante privind sănătatea. Evaluarea beneficii-risc pentru vaccinul anti-COVID-19 Pfizer-BioNTech este considerată favorabilă”, a anunțat Health Canada, autoritatea de reglementare sanitară din această țară.

Luna aceasta,Canada va primi în jur de 249.000 de doze de vaccin. Ulterior, va mai primi4 milioane până la sfârșitul lunii martie.

În total, țara a cumpărat 20 de milioane de doze din acest vaccin, însă ia în calcul să cumpereîncă 56 de milioane de unități.

Specialiștii au transmis că „vor monitoriza îndeaproape siguranța vaccinului odată ce acesta va fi lansat pe piață și nu vor ezita să ia măsuri dacă sunt identificate probleme de siguranță”.

Campania de vaccinare în Canada a debutat cu o infirmieră din Toronto şi o octogenară din Quebec. În Quebec urmează să fie vaccinat personalul şi pensionarii din două case de bătrâni situate în Montreal şi Quebec.

În primul trimestru al anului viitor, autorităţile canadiene se aşteaptă să primească şase milioane de doze de vaccinuri Pfizer şi Moderna.

Acestea vor permite vaccinarea a trei milioane de persoane în două doze. Premierul Justin Trudeau a declarat că se așteaptă ca majoritatea canadienilor să fie vaccinaţi în septembrie 2021.

STUDIU: Vaccinul de la Moderna ar putea da o imunitate mai mare decât infecția propriu-zisă

Noi date sugerează că vaccinul împotriva COVID-19 de la Moderna generează o imunitate de durată, scrie El Pais, care notează că, indiferent de vârstă, persoanele vaccinate cu acest ser dezvoltă niveluri de anticorpi mai înalte decât persoanele infectate cu noul coronavirus.

Un grup de 34 de persoane de toate vârstele care au primit cele două doze din vaccinul Moderna continuă să aibă niveluri înalte de anticorpi până la patru luni de la administrarea primei doze. Anticorpii sunt proteine minuscule capabile să se lege de virus și să îl împiedice să cauzeze boala.

„Toți participanții aveau niveluri înalte de anticorpi contra SARS-CoV-2 la trei luni după a doua doză de vaccin (care se administrează la 28 de zile după prima, cu care sunt patru luni de imunitate după prima doză). Asta sugerează că vaccinul va da o imunitate de durată”, a subliniat cercetătoarea Alicia Widge, autoare principală a studiului care a fost publicat în prestigioasa revistă The New England Journal of Medicine.